Departe de cartea polițistului Marian Godină, care a făcut furori cu volumul său de povești originale din trafic, o nouă carte a unui polițist, de data aceasta reșițean, va stârni multe controverse. Volumul agentului șef principal Adrian Nica, unul dintre cei mai eficienți polițiști pe care i-a avut partea aceasta a țării, se numește ”Nemernicia unui sistem bolnav” și relatează o serie de întîmplări absolut reale, care țin de dedesubturile muncii de poliție dar și de funcționarea unui sistem pe care ni-l dorim cu toții mai bun. Cartea a fost lansată deja la Reșița iar evenimentul a coincis și cu pensionarea polițistului. Dar, cine este Adrian Nica?
Adrian Lucian Nica este un poliţist atipic. O “figură”, cum ar spune mucaliţii. Agent şef principal la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin şi, totodată, fost vicelider al Sindicatului Poliţiştilor din Banat afiliat la Federaţia Sindicatelor Pro Lex, Adi Nica, aşa cum îi spun apropiaţii, e unul dintre cei mai eficienţi poliţişti cărăşeni, acum specializat în tâlhării, spargeri, furturi de şi din maşini. Renumele acesta şi l-a cucerit cu greu, după ani de muncă într-o meserie foarte grea. A răspuns, în tinereţe de unul dintre cele mai rău famate cartiere ale Reşiţei, denumit sugestiv Katanga. Locuit aproape în exclusivitate de căminişti, oameni veniţi la muncă din diverse zone ale ţării, duri, aspri, alcoolici, iuţi la mânie, cuţitaşi. I-a domolit, i-a liniştit. Pe mulţi dintre ei i-a băgat în puşcărie, pentru hoţii, tâlhării, crimă, dar acum îl salută cu respect. Adrian Nica e născut în 21 septembrie 1967 la Anina, e absolvent al Şcolii de Poliţie de la Câmpina şi al Facultăţii de Administraţie Publică al Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa.
Informaţia, din mediul infracţional o afli!
Dar, de departe, cele mai interesante aspecte rezidă din munca poliţistului. O serie de confesiuni pe aceasă temă ale lui Adrian Nica sunt relevante.
“Până la urmă, cu infractorul se creează un fel de relaţie, nu ştiu cum s-o denumesc sau s-o caracterizez, povesteşte Adi Nica. Nu e chiar respect reciproc, dar ceva de genul acesta. El ştie că dacă a greşit îl prinzi şi-l bagi după gratii. Unii te ameninţă, pe tine, familia, cei mai mulţi spun: jos pălăria, şefule, am călcat pe bec, m-ai prins, asta e! Dar aici, în acest mediu afli informaţia de care ai nevoie. Informaţia nu ţi-o furnizează strungarul sau lăcătuşul, care merge opt ore la serviciu şi vine acasă. Aici, printre aceşti oameni o afli. Oricum, ai cea mai mare satisfacţie când mergi acasă, la familia păgubitului şi-i spui: uite, ăsta e hoţul, l-am prins, ţi-am recuperat bunurile.”
Adrian Nica spune că acesta e motivul pentru care trebuia să ştii totul despre cei din “parohia” ta, cei pe care îi suspectezi că pot ajunge să facă infracţiuni: ce mănâncă, cu ce se îmbracă, cu cine umblă, ce maşină are, cu cine se întâlneşte, absolut totul.
“Mie îmi venea să intru în pământ dacă mă întreba vreun şef de-al meu de ce nu ştiu nimic despre cutare: stă de trei ani de zile în zona ta şi n-ai ştiut că e infractor, că poate deveni infractor?” Până la urmă, sectoristul era placa turnantă, îşi aminteşte Nica, lucra strâns cu ofiţerul de zonă şi cu cei de la investigaţii criminale, puneau cap la cap toate informaţiile şi aşa rezolvau cazurile.
Metodele de furt nu sunt întotdeauna complicate
Acum, însă lucrurile s-au diversificat. Oamenii sunt mult mai liberi, mai inventivi. Maşinile de lux, alarmele sofisticate n-au descurajat pe hoţi. Hoţii vin cu metode importate de afară, uimitor de simple şi de eficiente. Una dintre cele mai silenţioase tehnici, care nu lasă urme de foţare şi acţionează perfect la închiderile centralizate este cea cu mingea de tenis de câmp. Mingea se găureşte, se pune pe broască şi se loveşte cu forţă. Rezultatul: încuietorile sar prin presiunea aerului. La Reşiţa, spune Nica, există aproape tot timpul reţele de hoţi din maşini. N-a scăpat niciuna până acum, dar ele se formează din nou.
Mulţi dintre infractori sunt foarte inteligenţi.
“Am cunoscut om arestat afară pentru tâlhărie şi jaf armat. A făcut 14 ani de puşcărie în Grecia. La noi a fost după gratii de patru ori. Te încânta cînd vorbea. Putea să-ţi citeze, fără exagerare, din clasici ruşi. Avea o inteligenţă nativă, dar asta i-a adus şi căderea, atunci când l-am arestat noi. Tot ansamblul lui infracţional era clădit pe ideea că e mult mai inteligent decât poliţiştii. Ori n-a fost să fie aşa. Când a ieşit din puşcărie a venit la mine cu o sticlă de vin: băi, Nica, mi-a spus, ştiu că ţie îţi plăcea vinul alb, uite ăsta e de la mine. Aşa cum spuneam la început, se naşte un fel de afinitate, dacă nu e prea mult spus. Am hoţi pe care i-am băgat de o grămadă de ori în puşcărie, le cunosc familiile, pe ei îi cunosc foarte bine. Infractorul e foarte deştept, în general. Şi el ştie totul despre tine. El când vrea să facă un lucru bun, din punctul lui de vedere, desigur, se interesează până la amănunt despre mine: ce-mi place, ce slăbiciuni am, ce familie am, totul pentru a putea să penetreze undeva, să se infiltreze, să poată spune că iau bani sau că-mi place… siropul, să mă aibă la mână cu ceva. Dacă eşti poliţist adevărat nu intri în acest joc. Poţi, prin absurd, să bei cu ei până dimineaţă, dimineaţa îi iei din pat: păpuşă, ai spart, acolo, treci la cuşcă, n-am ce-ţi face!”
Trei dintr-o lovitură!
Adrian Nica a avut şansa să dea o mare lovitură, în cariera sa. Urmărea o pistă, la Reşiţa, căutând un urmărit general. L-a prins în final şi, ajutat de fler şi de informaţiile de la cel reţinut, în 20 de minute i-a găsit şi pe alţi doi amici ai primului, urmăriţi general şi ei, pentru tentativă de omor, din judeţul Mureş!
“Adevărul e că dacă băieţii noştri nu şi-ar face treaba la Reşiţa, aici ar fi fost de ani de zile o placă turnantă, o explozie a infracţionalităţii, spune Nica. Reşiţa era oraş muncitoresc, cu mulţi burlaci, căminişti, cu o situaţie economică grea, avea toate ingredientele. Noi ne-am făcut treaba tot timpul, deşi avem şi noi nemulţumirile noastre. De aceea, municipiul nu se confruntă cu un fenomen infracţional, pentru că noi am împiedicat asta. Oraşul nu e mai liniştit de la sine, aşa cum s-ar putea înţelege.”
L-am întrebat, pentru final, pe Adrian Nica dacă i-a fost vreodată frică. Sau dacă îi este.
”Nu-mi era frică, s-a confesat poliţistul. Aveam 25 de ani, lumea era a mea, devenisem spaima infractorilor de pe aici. Acum, dacă m-ai mai pune să fac aceleaşi lucruri, poate m-aş gândi de două ori. Am familie, nu mai sunt atât de tânăr.”
