9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Adolescent dat dispărut de două zile, găsit mort pe marginea drumului

Un adolescent român dat dispărut de două zile în Italia (provincia Cremona, din Lombardia) a fost găsit mort pe marginea drumului. Vasile avea 18 ani şi sâmbătă a plecat de discotecă, de unde nu s-a mai întors.

El a fost găsit fără viață luni după-amiază. Trupul neînsuflețit al lui Vasile Cioroabă, rezident la Palazzo Pignano, a fost descoperit pe o stradă puțin circulată, care duce spre Scannabue. Prima ipoteză emisă de autorități este că băiatul ar fi fost lovit de o mașină.

Vasile dispăruse de sâmbătă seara, în timp ce se întorcea pe jos de la discoteca Magika, unde se dusese cu prietenii. Una dintre fetele cu care Vasile era la discotecă povestește că acesta la un moment dat i-ar fi spus că nu se simte bine, că e trist şi pleacă acasă, scrie Rotalianul.

Părinții, după ce l-au așteptat și căutat în zadar, au mers luni dimineață la poliție, unde au depus o plângere, iar căutările au fost preluate de autorități. Trupul băiatului a fost găsit la scurt timp după aceea. La fața locului s-au prezentat patrule de carabinieri, poliția rutieră, ambulanța și procurorul de serviciu.

În scurt timp șoseaua s-a umplut de tineri care, odată ce au auzit vestea despre moartea neașteptată a tânărului lor prieten s-au repezit la fața locului, uimiți și disperați de tragedia care a avut loc.

Sursa: observator.tv

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Citește și :