Admiterea 2020 la UPT: învățământ la distanță și cu frecvență redusă

32

Situația epidemiologică din ultima perioadă a adus în atenție tot mai mult variantele de învățământ online. Universitățile au dezvoltat o serie de platforme online de învățare, iar Universitatea Politehnica Timișoara este pionier și în acest domeniu, Campusul Virtual dezvoltat în cadrul Centrului ID/IFR și e-Learning (CeL) fiind una dintre cele mai dezvoltate astfel de platforme educaționale, cu multă experiență.

Pe lângă cursurile postuniversitare de specializare sau perfecționare, aici pot fi urmate, în forma de învățământ la distanță (ID) sau învățământ cu frecvență redusă (IFR), și studii complete de licență, acreditate și care conferă aceeași diplomă ca în cazul studiilor la forma de învățământ cu frecvență.

Avantajul este că acestea pot fi urmate și de cei care doresc să-și păstreze și locul de muncă sau care, pur și simplu, doresc să învețe în ritmul lor.

Admiterea la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă se face în baza unui concurs de dosare, pe baza mediei de la examenul de bacalaureat. Pentru anul de învățământ 2020 – 2021 se fac înscrieri, până în data de 18 iulie 2020, la următoarele specializări:

 Informatică – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare – 100 locuri;
 Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații – 4 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – 50 locuri;
 Comunicare și Relații Publice – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Științe ale Comunicării – 75 locuri;
 Tehnologia Construcțiilor de Mașini – 4 ani de studiu, învățământ cu frecvență redusă, în colaborare cu Facultatea de Mecanică – 60 locuri.
Înscrierea la concursul de admitere pentru anul universitar 2020-2021 se realizează online, personal de către fiecare candidat, folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/).

Taxa de studiu este 2550 de lei/an în cazul specializării Comunicare și Relații Publice și 3600 de lei/an în cazul celorlalte specializări.

Detalii suplimentare, pe pagina Centrului ID/IFR și e-Learning
(https://elearning.upt.ro/ro/admitere/).

LĂSAȚI UN MESAJ