3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Acuzată de primar că poluează, o firmă din Timișoara a donat două zebre și o antilopă la ZOO

De sâmbătă, 13 august, trei noi locatari vor putea fi admirați la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde. Este vorba despre două zebre și o antilopă. Animalele au fost donate de o firmă care își desfășoară activitatea în apropiere, deseori blamată de primarul Nicolae Robu că poluează aerul.

Societatea Comercială „CONTINENTAL Automotive Products” S.R.L. Timișoara a venit în întâmpinarea acestui deziderat al municipalității prin achiziția a două exemplare superbe de zebră (Equus zebra),  o antilopă eland (Taurotragus oryx) și un habitat complet nou, realizat pe structura vechii construcții, pentru ca aceste animale să beneficieze de cele mai bune condiții: padocuri spațioase, cu dotări moderne, ventilație, iluminare și încălzire pe timpul iernii. Anunțăm timișorenii că se pot bucura de noile specii de animale, care vor fi expuse, începând din 13.08.2016, publicului vizitator, acestea urmând să fie supuse, conform procedurii, unei perioade de acomodare în noul habitat, a transmis, vineri, viceprimarul Dan Diaconu.

elandEdilul face apel la vizitatorii de toate vârstele de a nu hrăni  animalele și de a nu le speria prin zgomote puternice și aruncarea unor obiecte în habitat, conform Regulamentului de vizitare a grădinii, totul pentru siguranța noilor membri ai Grădinii Zoologice.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :