13 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Actorul Alexandru Lulescu a încetat din viață, la vârsta de 90 de ani.

Alexandru Lulescu a fost omagiat pe scena Teatrului “Constantin Tănase”, anul trecut, în luna octombrie, aceasta fiind ultima sa apariție pe scenă. Anul acesta, pe 1 iunie, a împlinit 90 de ani, fiind considerat cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă, scrie Mediafax.

Corpul neînsuflețit va fi depus, pentru un ultim omagiu, duminică, 19 iunie, ora 9:00, în foaierul Sălii Savoy a Teatrului “Constantin Tănase”, din Calea Victoriei nr.33.

Prima apariție a maestrului Alexandru Lulescu pe scena Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, care pe atunci se numea Ansamblul de Estradă, este consemnată în anul 1952, ca solist de balet într-un dans tătar din premiera intitulată “Primul spectacol”. Câțiva ani mai târziu, în 1961, se angajează la Teatrul devenit între timp Satiric-Muzical “Constantin Tănase”, unde joacă în zeci de spectacole, cu sute de reprezentații în țară și în lume.

Dintre spectacolele în care a jucat se numără: ”La Grădina Cărăbuș”, “Pagini alese din Revista de altădată”, ”Revista cu Tănase”, ”Minunile Revistei – Ca la Tănase”, ”Veselie la…Tănase”, ”De la Cărăbuș la Savoy”, ”Revista cu paiațe”, ”Vino să ne vezi deseară”, ”Scandal la Boema”, ”Pompiliu de Pompadour”, ”O seară la Revistă”, “Revista dragostei”.

Timp de douăzeci de ani, a format împreună cu un alt mare actor, Nicu Constantin, unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice.

Sursa: https://www.digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :