ACS Poli continuă cu antrenorul care a înfăptuit miracolul

529

Trei zile a durat incertitudinea privind postul de antrenor al celor de la ACS Poli Timișoara. Ionuț Popa a fost reconfirmat în funcție și își poate continua munca extraordinară începută în urmă cu un sezon.

ACS Poli a reușit un an excelent în care a dat peste cap toate previziunile. Salvarea de la retrogradare în niște condiții cu totul și cu totul speciale, prezența în finala Cupei Ligii și în semifinalele Cupei României se datorează în primul rând antrenorului Ionuț Popa. Tehnicianul originar din Pesac a încropit o echipă luată peste picior de toți specialiștii, echipă pe care a dus-o însă mai departe.

Barajul câștigat cu UTA Bătrâna Doamnă a adus o nouă problemă pentru Poli, expirarea contractului antrenorului. ”La finalul acestei luni îmi expiră contractul. Nu știu încă ce voi face”, spunea joi Ionuț Popa lansând practic o invitație oficialilor timișoreni.

Iar șefii clubului nu au stat pe gânduri și i-au făcut o ofertă antrenorului. Cele două părți s-au înțeles și mai urmează parafarea contractului, după cum a dezvăluit primarul Nicolae Robu: ”Aşa cum v-am spus, dumneavoastră veţi fi în continuare antrenor la ACS Poli! Fără mustaţă sau cu mustaţă, dacă o fi să vă crească la loc”, a precizat șeful municipalității.

Mai multe noutăți legate de echipa de primă ligă sunt așteptate la reunirea preogramată săptămâna viitoare. Violeții au primit o vacanță extrem de scurtă de doar 6 zile, după barajul câștigat în fața arădenilor cu 5-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.