Accident teribil în vestul țării. Două fete de 18 ani au zburat cu mașina în lac

470

Două tinere în vârstă de 18 ani au ajuns la spital, sâmbătă, după ce au plonjat cu maşina în lacul Paleu!

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar Alina Dinu, evenimentul rutier a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 la ora 13.38. „Evenimentul rutier s-a produs pe drumul comunal 37, pe raza localităţii Paleu. O tânără de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit carosabilul şi a pătruns în albia lacului”.

Din primele investigaţii, accidentul s-a produs din vina şoferiţei, care a condus cu viteză pe un drum în pantă şi nu a mai putut stăpâni maşina. Autoturismul s-a lovit de un panou publicitar şi s-a răsturnat apoi în lac.

Norocul şoferiţei şi al pasagerei sale, tot o tânără în vârstă de 18 ani, a fost că în zona în care a aterizat maşina apa nu depăşeşte un metru adâncime. Ele au reuşit, astfel, să iasă cu bine din autoturism, ajutate şi de un trecător, martor la accident.

Ambele fete au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Oradea, pentru investigaţii medicale. ”Din primele date, au doar contuzii. Se aşteaptă, încă, rezultatul investigaţiilor”, a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

sursa – ebihoreanul.ro

foto: Facebook Grupul Info Trafic Bihor

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.