12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Accident pe DN 58, la ieșirea din comuna Brebu! O persoană rănită grav!

Un grav accident de circulație s-a petrecut în această după-amiază pe Drumul Național 58, care leagă municipiile Reșița și Caransebeș.

La ieșirea din comuna Brebu, într-un viraj semnalizat ca fiind periculos, un autoturism care se deplasa de la Reșița spre Caransebeș și o autoutilitară destinată transportului pacienților pentru dializă, care se deplasa din sens opus, s-au acroșat iar unul dintre acestea a ieșit violent în decor.  Din primele date, reiese că ambulanța a derapat, a pătruns pe contrasens și a lovit autoturismul care se deplasa regulamentar.

Conform purtătorului de cuvânt al IPS Caraș-Severin cms. șef Dinu Nicorici, șoferul autoturismului, în vârstă de 26 de ani, a fost grav rănit și se află acum la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui accident.

Vom reveni cu detalii, în funcție de informațiile primite de la fața locului.

Sursă: reper24.ro

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Citește și :