Update: Accident în Mina Vulcan! Există victime

662

Un accident a avut loc cu puțin timp în urmă în Mina Vulcan.

Doi mineri au suferit mai multe traumatisme vineri după-amiază într-un accident de muncă produs în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului.

Victimele sunt conştiente şi sunt evaluate medical de echipajele de prim-ajutor prezente la faţa locului, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara.

Update: „Victimele sunt conştiente. Prezintă traumatisme la nivelul capului şi membrelor şi sunt evaluate de echipajele aflate la caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Potrivit preşedintelui Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, din primele informaţii, cei doi mineri executau o lucrare de pregătire în subteranul Minei Vulcan. La un moment dat, o capsă dintr-o gaură dată cu pickhammerul a detonat mai târziu, ceea ce a cauzat arsuri victimelor.

„Nu este un accident de muncă foarte grav. Oamenii sunt conştienţi. Am vorbit cu cei de la Mina Vulcan şi mi-au spus că băieţii au ieşit pe picioarele lor din mină”, a precizat, pentru AGERPRES, liderul sindical.

Mina Vulcan face parte din cadrul Complexului Energetic Hunedoara alături de exploatările de huilă Lonea, Livezeni şi Lupeni.

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.