Accident cu urmări grave în vestul țării

2816

Un şofer imprudent a produs un accident grav pe Drumul Naţional 7, în apropiere de Ilia. Bărbatul a murit, iar alţi trei oameni au fost răniţi.

Duminică, a avut loc un accident mortal la intrarea în localitatea hunedoreană Câmpuri Surduc, localitate aflată la câţiva kilometri de nodul rutier de la Ilia, al Autostrăzii Lugoj – Deva (Lotul 4).

„Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din judeţul Sibiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcţia Arad spre Deva, a pătruns pe contrasens şi a acroşat un alt autoturism ce se deplasa regulamentar, condus de un tânăr de 31 de ani, cetăţean german. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto care a pătruns pe contrasens şi rănirea a altor trei persoane, doi adulţi şi un minor in vârstă de 4 ani, pasageri din autoturismul condus de şoferul de 70 de ani”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Victimele, două femei şi copilul, au fost scoase din maşină cu ajutorul pompierilor şi al echipajului de Descarcerare şi au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a informat IPJ Hunedoara.
Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.