12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Accident cu un grup de zeci de studenţi. Profesorul care îi însoţea a murit

Un profesor care însoţea pe munte un grup de studenţi a murit, sâmbătă, iar un alt bărbat a fost rănit după ce au căzut câteva zeci de metri într-o prăpastie pe o creastă din Munţii Făgăraş, echipe de salvamontişti, dar şi echipaje ISU şi din cadrul Poliţiei Argeş mergând la locul incidentului, informează news.ro.

Potrivit Salvamont România, salvatorii montani din Argeş au fost solicitaţi să intervină pentru recuperarea unei persoane care a căzut câteva zeci de metri în zona de creastă a Masivului Făgăraş, în sectorul din apropierea Vârfului Moldoveanu. A fost solicitată intervenţia unui elicopter, care nu a putut interveni din cauza condiţiilor meteo.

După ce au ajuns la faţa locului, salvatorii montani au anunţat autorităţile că este vorba despre un bărbat mort şi unul rănit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat că bărbatul care şi-a pierdut viaţa avea aproximativ 40 de ani. Surse locale au declarat că victima era profesor şi însoţea un grup de studenţi la Geografie care se aflau într-o excursie pe munte.

La rândul său, Mădălina Epure din cadrul ISU Argeş a spus că bărbatul decedat şi cel rănit făceau parte dintr-un grup de aproximativ 40-50 de persoane care coborau de pe Vârful Moldoveanu către Valea Rea. Ea a precizat că bărbatul rănit este conştient.

Acţiunea salvatorilor, care trebuie să recupereze victimele, este foarte dificilă întrucât zona în care au căzut cei doi este una accidentată. De asemenea, souă ambulanţe SMURD, autospeciala de transport victime multiple, dar şi o echipă de criminalişti şi reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală Argeş au pornit către zona în care s-a produs accidentul, urmând ca autospecialele să se deplaseze atât cât va permite traseul. Salvatori montani din judeţele învecinate Argeşului sunt pregătiţi să intervină în sprijinul salvamontiştilor argeşeni.

Sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Poli Timișoara, amendată de FRF cu 10.000 de lei din cauza suporterilor

FRF a sancționat Poli Timișoara după jocul cu Phoenix Buziaș. Alb violeții au primit o amendă de 10.000 de lei de la Comisia de...

Citește și :