Accident cu doi răniți pe autostradă! Un bărbat, în stare gravă

460

Un accident de circulație s-a produs, în această după-amiază, pe autostrada A1 pe sensul spre Timișoara, după ieșirea spre Orțișoara.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș au fost chemați să intervină la un accident produs pe autostrada A1. O dubă cu platformă, pe care se afla o mașină, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Forțele de intervenție au găsit la fața locului doi bărbați răniți, în vârstă de 25, respectiv de 75 de ani.

ISU Banat a intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare și o autosanitară SMURD de la punctul de lucru Pișchia și șase subofițeri, la care s-a alăturat o ambulanță SAJ.

Bărbatul în vârstă de 75 de ani a fost transportat la spital cu politraumatisme fiind în stare gravă. Cealaltă victimă, un bărbat de 25 de ani, a refuzat transportul la spital, având doar răni ușoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.