A murit Ştefan Gros, cel mai vârstnic cioban din România

1661

A murit Ştefan Gros, cel mai vârstnic cioban din România. Moş Ştefan avea 102 ani şi a ieşit la pensie în urmă cu doi ani, continuând să fie activ.

„Am aflat aseară, de la ctitorul Schitului Straja, o veste tristă: nea Ştefan a murit, a trecut din lumea aceasta. Nu pentru că era bătrân, deşi avea 102 ani, nici pentru că era bolnav, în această perioadă a îmbolnăvirilor de tot felul, ci dintr-un accident stupid. Am înţeles că un tractor de la stână, undeva prin jud. Arad, unde în ultimul timp îl ajuta pe fiul dânsului la oi, a dat cu spatele peste dumnealui fără să îl observe.

Acolo i-a fost scris să moară. Toţi murim în lumea asta, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, toţi după cum ne este rânduit de Bunul Dumnezeu, Creatorul nostru minunat. Totul este sub Pronia Lui Cerească.Să fim oameni buni, ca nea Ştefan, să fim oameni curajoşi şi credincioşi ca nea Ştefan”, a anunţat preotul Dimitrie Ivaşco, de la Schitul Straja.

Ştefan Gros, un cioban din satul hunedorean Vâlcele, a fost ani în şir cel mai vârstnic angajat din România. A devenit pensionar cu acte în regulă abia în 2018, la vârsta de 100 de ani.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.