A murit o absolventă a Facultății de Arte Plastice din Timișoara. Melania avea numai 31 de ani

1614

Pictoriţa Melania Ilioaia a fost răpusă de cancer la doar 31 de ani.  Aceasta era absolventă a Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu şi a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

„La 31 de ani e vremea să te bucuri de viaţă, de tinereţe, să visezi şi să munceşti pentru ce îţi doreşti. La 31 de ani e vremea să iubeşti, nu să te lupţi cu cancerul şi nici să pleci pe drumul fără întoarcere, ducând cu tine doruri şi clipe netrăite. Mi se pare absurd că deja începem să ne numărăm colegii duşi dintre noi. Asta trebuia să începem să o facem peste câteva zeci de ani. Poate că pare un clişeu, dar chiar nu o voi uita vreodată pe Ionela Melania Ilioaia şi uneori, când îmi voi îmbrăţişa copilul, voi plânge pentru băiatul ei şi durerea pe care o va duce mereu cu el”, a scris pe contul personal de socializare Dorina Cioplea, artist plastic din Târgu Jiu.

Pictoriţa Melania Ilioaia va fi înmormântată marţi. Aceasta lasă în urma sa un băieţel de nouă ani şi un soţ îndurerat. “Atunci când Dumnezeu are nevoie de îngeri , vine pe pământ şi îşi alege cei mai iscusiţi oameni!“, a transmis Cătălin, soţul Melaniei, pe pagina sa de Facebook.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ