12 C
Timișoara
duminică 6 octombrie 2024

A fost pus în funcțiune noul Computer Tomograf de simulare al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp. Aparatul poate fi folosit atât pentru simularea poziției pacienților pentru efectuarea radioterapiei, cât și pentru investigații imagistice de diagnostic

Scanarea de simulare este cea care stabilește „limitele” în care pacientul urmează să fie așezat, în timpul tratamentului, astfel încât radioterapia să aibă efectul prognozat. Investigația permite obținerea unor imagini ale formațiunii tumorale și ale organelor învecinate ce trebuie protejate. Poziția pe care o are pacientul este stabilită cu ajutorul sistemului cu lasere și este reprodusă ulterior în timpul ședințelor de radioterapie, astfel încât raza de tratament, fasciculul de iradiere, să țintească tumora, și nu organele din jurul acesteia.

Noul aparat oferă un timp de scanare foarte redus, ceea ce reprezintă un avantaj major pentru confortul pacienților.

„Este un aparat de scanare extrem de flexibil și intuitiv, cu un sistem de lasere integrat și cu o deschidere mare, oferind posibilitatea de a fi investigați și pacienții obezi, dar și cei care suferă de claustrofobie. Imaginile pe care le furnizează sunt de o calitate foarte bună, iar timpul de expunere este foarte scurt. Aparatul dispune de o tehnologie nouă, Twin Dual Energy CT, care ne permite să obținem informații despre organe din punct de vedere morfologic și funcțional”, spune dr. Diana Moldoveanu – medic primar radiologie și imagistică medicală.

Simularea cu ajutorul CT-ului asigură imagini tridimensionale ale leziunii oncologice. Echipamentul furnizează, însă, și informații legate de dimensiunea, forma tumorii și limitele ei.

„Aparatul este dotat cu algoritmi avansați de inteligență artificială pentru autoconturarea organelor la risc. Aceasta, împreună cu contrastul excelent al țesuturilor moi, reduce foarte mult probabilitatea erorilor. Totodată, aparatul este echipat cu softuri prin care se îndepărtează artefactele metalice și se reduc artefactele de respirație din timpul scanării (imagini false ce pot apărea din cauza respirației spontane sau a unor implanturi metalice în corp). În plus, sistemul are o interfață intuitivă, care poate fi operată cu ușurință’’ – spune dr. Diana Moldoveanu medic primar radiologie și imagistică medicală.

Computer tomograful de simulare permite însă și realizarea de investigații imagistice obișnuite, fiind configurat cu softuri dedicate patologiei oncologice, și nu numai, aceleași care se folosesc la nivel internațional. Dispozitivul mai dă posibilitatea scanării tuturor zonelor corpului, cu obținerea unor imagini la o rezoluție ridicată.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital universitar dotat cu 165 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 29 de paturi pentru spitalizare de zi si 5 paturi ATI SPA( Supraveghere post-anestezie). În cadrul Centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală și mamografie). În cadrul unității sanitare functionează singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul țării. Tot aici, pacienții beneficiază de cazare și masă gratuite pe perioada tratamentelor de radioterapie, în cadrul unei clădiri cu 48 paturi care asigură condiții hoteliere moderne. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sinuciderea care a zguduit o corporație – gigant, Banatul și o țară întreagă! Povestea tragică a unei tinere, ruptă din (i)realitatea imediată și urmările...

Acu' își fac tabere cu corporațiile globale Pentru care se omoară și Se moare-n continuare. Tăcerea-i-o comoară ce-o iei în mormânt; Se pare deci, când pui întrebări, O să...

FOTO – VIDEO | De ce oamenii longevivi păcălesc mai eficient cancerul? O incursiune marca Oncogen în lumea bolilor grave și o bună modalitate...

Vineri a avut loc o întâlnire a pasionaților de IT, medicină, dar și cercetare științifică. Evenimentul s-a desfășurat la clinica Oncohelp, cel mai modern...

Austria, între două crize

Citește și :