A doua zi de alegeri: PNL își stabilește echipa care va conduce partidul alături de Florin Cîțu

31

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte duminică, la Romexpo, pentru alegerea celorlalte funcţii de conducere din partid, după ce cu o zi în urmă a fost ales noul preşedinte al liberalilor, Florin Cîţu.

Dan Vîlceanu este nominalizat pentru funcția de secretar general.

Pentru funcțiile de prim-vicepreședinte au fost nominalizați Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Rareș Bogdan.

Aceștia au fost nominalizați de Florin Cîțu.

În Consiliul Național vor candida și liberalii propuși de Ludovic Orban pentru aceste funcții de conducere.

La Consiliul Naţional vor participa 2.000 de delegaţi.

La începutul lunii septembrie, Statutul PNL a fost modificat, una dintre schimbări vizând creşterea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.

Florin Cîţu a câştigat sâmbătă mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. El a obţinut 2.878 de voturi „pentru” din partea delegaţilor la Congresul PNL, iar Ludovic Orban – 1.898 de voturi „pentru”.

De asemenea, Daniel Buda a fost ales preşedinte al Curţii de Arbitraj cu 2.381 de voturi, iar Mihai Barbu – preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori cu 3.808 voturi.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ