24.1 C
Timișoara
sâmbătă 18 mai 2024

Efectele incredibile ale ciclonului asupra unor localități din Caraș Severin! Ce s-a întâmplat azi-noapte?

Se pare că o ”codiţă” a ciclonului ce a lovit Italia, a ajuns aseară şi peste Banatul Montan. Natura s-a dezlănţuit peste o parte a judeţului Caraş Severin. În jurul orei 22, la Reșița erau 27 de grade și adia un vânt fierbinte. Apoi, dintr-o dată, situația s-a întors la 180 de grade. Vântul s-a întețit dintr-o dată devenind foarte puternic. Temperatura a scăzut până la valoarea de 15-16 grade iar rafalele de vânt de o putere nemaiîntâlnită la Reșița, au provocat groază și stricăciuni. Vântul a adus și nori de ploaie şi a creat fenomene de neînţeles parcă. Într-o parte a județului, spre nord după Oțelul Roșu, cerul era senin, iar în cealaltă parte a județului, spre sud, a fost iadul pe pământ. Vântul a bătut cu o așa putere încât localnicii spun că nu au mai trăit niciodată așa ceva.

La Reşiţa, palele şi rafalele de vânt au smuls țigle și bucăți de tablă de pe acoperişurile blocurilor, şi le-a aruncat-o pe trotuare. De asemenea, câteva zeci de crengi groase sau chiar copaci, au fost rupţi de vijelie. Mai multe autoturisme au fost avariate. Unele sunt irecuperabile.

După vânt și vijelie, peste Banat s-a abătut ploaia. Nu a fost nevoie decât de o jumătate de oră de ploaie torențială ca mai multe străzi din Reșița să se transforme în adevărate râuri.

Primii care au intervenit au fost pompierii militari care au intervenit la Moldova Nouă, la Sasca Montană, la Oravița, la Caransebeș și în jurul Reșiței. Între timp, angajații Primăriei Reșița au ieșit la îndepărtarea crengilor de pe trotuare și carosabil.

Oamenii sunt speriaţi de vremea rea care se anunţă. Județul Caraș Severin se află sub cod galben și avertizare meteorologică de furtuni, vânt puternic și ploi abundente. O situaţia exactă a stricăciunilor va fi făcută astăzi pe lumină.

Sursa: InfoCS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Trafic de migranți în Timiș

Cinci Vietnamezi au încercat să treacă ilegal granița cu Ungaria. S-a întâmplat la Sânnicolau Mare. Cetățenii au fost găsiți într-o mașină cu numere românești, staționată...

Atenție la bunurile lăsate în mașină! În urma furturilor, trei șoferi s-au ales cu pagube de mii de lei

În lunile aprilie și mai, trei șoferi din Timișoara s-au ales cu mașinile jefuite. Hoțul este un individ de 29 de ani. Bărbatul este...

Citește și :