10.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

S-a descoperit o nouă formă de a privi Universul: undele gravitaționale-VIDEO

Celebrul fizician britanic Stephen Hawking a exclamat: „S-a descoperit o nouă formă de a privi Universul”. Este vorba despre undele gravitaționale, prevăzute de Albert Einstein acum o sută de ani!

Experimentului LIGO – Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory a dus la detectarea undelor gravitaționale generate de două găuri negre, fiecare având echivalentul a 30 de mase solare, aflate la 1,3 miliarde de ani-lumină. Experimentul s-a derulat în statele americane Louisiana și Washington şi a pus în evidenţă că gravitația se propagă, asemeni luminii, prin spațiu, sub formă de unde. Detectarea undelor gravitaționale a necesitat măsurarea razelor laser proiectate pe o distanță de patru kilometri cu o precizie de ordinul a 1/10.000 din diametrul unui proton, transmite Agerpres.

Semnalul a fost convertit în unde radio şi a putut fi ascultat de cercetători. „Este una dintre cele mai mari descoperiri științifice realizate în ultimii 50 de ani”, a comentat fizicianul Saul Teukolsky, de la Universitatea Cornell.

„În afară de faptul că se confirmă Teoria Relativității Generale, putem spera să vedem găurile negre de-a lungul istoriei Universului. Am putea vedea chiar și vestigiile Universului primordial, în timpul Big Bang-ului, grație undelor gravitaționale”, a afirmat Stephen Hawking.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :