17.1 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Garduri cu sârmă ghimpată, bărci de salvare şi pericole, în premieră, la Timișoara! De ce se întâmplă așa ceva…

La Timişoara a avut loc, sâmbătă, primul festival cu şi despre refugiaţii din România. Un ONG a adunat atât timişoreni cât şi persoane care au primit aici statutul de refugiat şi le-au arătat prin ce trece un refugiat atunci când porneşte la drum spre Europa de Vest.

Punctul culminant l-a reprezentat refacerea traseului din zonele de conflict spre Occident. Organizatorii au construit un traseul în miniatură, dar care a cuprins toate punctele cheie ale drumului spre pace. De la corturile de campanie, la garduri de sârmă şi au adus chiar şi o barcă cu veste de salvare reprezentând călătoria pe mare.

Refugiati 4

„Este o premieră pentru România. Este un festival cu şi despre refugiaţi în încercarea de a construi un pod între comunităţi diferite, counităţi care sunt deja în mijlocul nostru. Am adus 15 tineri refugiaţi şi 15 tineri nerefugiaţi, străini, dar care nu au statut de refugiaţi. Am încercat să recreeăm puţin din povestea lor. Că trec prin garduri, că nu sunt doriţi întotdeauna, că trec prin pericole – avem o barcă ce semnifică pericolul – că trebuie să îşi ia măsuri de siguranţă şi avem acele veste de salvare. Astfel încât oamenii să se pună în pielea celor care trebuie să plece din ţara de origine şi apoi această experienţă să ducă la o empatie şi o toleranţă mai mare”, a declarat Falvius Ilioni – Loga, unul dintre organizatorii festivalului.

Refugiati 9

Din păcate, nu sunt mulţi cei care ajung în ţările dorite şi primesc statut de refugiat. Asta dacă ne gândim că sunt mii de oameni care au plecat din ţări precum Siria, Irak sau Afganistan şi bat la porţile Europei. De la începutul anului peste 1.000 de migranţi au fost prinşi la fonrtierele Banatului în timp ce încercau să ajungă în ţări din vestul Europei.

1 COMENTARIU

  1. din momentul in care au trecut prin 3+ tari ca sa ajunga in „Europa de Vest” (adica Germania, Belgia, Franta si restu’ fraierilor care ii primesc) nu mai sunt refugiati ci migratori economici. astia nu trebuie sa fie tratati cu „toleranta” ci, in cel mai bun caz, dispret si atat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ce să alegi între Apple Watch SE și Apple Watch 8

În lumea tehnologiei moderne, evoluția dispozitivelor inteligente este rapidă și continuă. În universul smartwatch-urilor, Apple rămâne un nume dominant, oferind o gamă variată de...

Iulius Town deschis în a doua zi de Paște. Află programul special al magazinelor tale favorite!

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, ci și valorile care ne definesc și aduc comunitatea...

Citește și :