10.1 C
Timișoara
joi 19 martie 2026

Olimpiada Naţională de Muzică revine la Timişoara după 24 de ani

Interpretare vocală, instrumentală şi studii teoretice muzicale sunt cele trei secţiuni ale Olimpiadei Naţionale ce aduce la Timişoara 329 de olimpici din clasele IX – XII din întreaga ţară, potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar general, prof. Aura Danielescu.

În perioada 27 – 30 aprilie  zece jurii, alcătuite din cadre didatice din învăţământul preuniversitar şi universitar, vor aprecia tinerii muzicieni la secţiunile: pian, vioară, corzi grave, suflători instrumente de lemn, suflători instrumente de alamă, percuţie, canto clasic, instrumente tradiţionale, canto tradiţional şi studii teoretice muzicale.

Competiţiile, deschise publicului larg, se vor desfăşura în săli de concerte sau de spectacole de la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest (sala B.C.U.T.), Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, Casa Tineretului, Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” şi Colegiul Naţional “C.D. Loga”.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 27 aprilie, la ora 9:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest, cu participarea Corului “Ion Românu” al Filarmonicii “Banatul”, dirijor, Iosif  Todea.

Festivitatea de premiere şi Gala laureaţilor, duminică, 30 aprilie, de la ora 11:00, în Sala “Mihai Perian” a CNA “Ion Vidu”.

Preşedintele juriului este Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii “Banatul”.

La sfârşitul săptămânii se va desfăşura la Timişoara şi Olimpiada Naţională de Coregrafie la care participă 129 de olimpici din clasele VII – XII.

Deschiderea va avea loc sâmbătă, 29 aprilie, la ora 10:00, la Opera Română, iar Festivitatea de premiere şi Gala laureaţilor, duminică, 30 aprilie, de la ora 17:00. Preşedintele juriului Olimpiadei Naţionale de Coregrafie este maestrul coregraf Francisc Valkay.

Organizatori: Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, Timişoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deschiderea oficială a Salonului de Carte Bookfest Timișoara, ediția a XIII-a

Asociația Editorilor din România are plăcerea să invite reprezentanții mass-media din Timișoara la deschiderea oficială a Salonului de Carte Bookfest Timișoara, ediția a XIII-a, ce...

Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town

Ce spui de „o aventură” prin lumea animalelor sau o plimbare prin fascinanta lume a trenurilor? Între 20 și 22 martie, Iulius Town...

Citește și :