26.2 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

DOLIU ÎN HANDABALUL ROMÂNESC! O triplă campioană a României și mamă a unei fetițe de patru ani a murit la numai 33 de ani

Lumea handbalului este cutremurată de o veste-șoc! Mihaela Brândușe (fostă Viscreanu), mamă a unei fetițe de 4 ani și fostă handbalistă la Silcotub Zalău, a murit ieri din cauza unor grave probleme de sănătate. În urmă cu doar câteva zile împlinise 33 de ani.

Brândușe a câștigat de 3 ori titlul național cu Silcotub Zalău, în 2001, 2004 și 2005, dar s-a retras la doar 27 de ani.

A plecat de acasă de când era o copilă, în căutarea succesului pe semicerc. Astfel, la doar 17 ani, Mihaela Elena Viscreanu (n. 13 februarie 1984) lăsa Bacăul pentru Zalău.

În anul 2001, împreună cu încă două moldovence – Raluca Ivan şi Dana Crap, ea a fost transferată de Gheorghe Tadici la Silcotub Zalău, dar a evoluat cu dublă legitimare şi la CSS Zalău.

Astfel, cu echipa de junioare I a Zalăului, Viscreanu a devenit campioană naţională, chiar în anul în care a ajuns la poalele Meseşului.

Mai apoi, valorosul inter a intrat într-o echipă de 24 de karate, este vorba despre Silcotub Zalău, cu care a trăit o perioadă de glorie şi în care a reuşit să cucerească numai puţin de trei titluri naţională (2001, 2004 şi 2005), evoluând şi în Liga Campionilor!

Şi după ce brandul „Silcotub” a dispărut de pe harta handbalului românesc şi european, jucătoarea venită din Moldova a rămas pe loc şi a evoluat la HC Zalău până în anul 2010. Altfel spus, „Mişu” a slujit sportul de pe semicerc de la poalele Meseşului mai bine de nouă ani!

A avut calităţi fizice impresionante, dar din păcate nu a putut să ajute şi mai mult echipa de handbal a Sălajului. Poate nu a avut şi norocul pe care l-au avut alte handbaliste.

După ce s-a despărţit de HC Zalău, s-a discutat de un transfer în Franţa, la HBC Nimes, dar discuţiile nu s-au concretizat niciodată. Din păcate, la doar 27 de ani, Mihaela Viscreanu s-a retras din sportul de performanţă.

Cu toate acestea, ea s-a stabilit la Zalău şi între timp s-a căsătorit cu un sălăjean, Marius Brânduşe, cu care a făcut şi un copil, este vorba de Alexia, o fetiţă care are acum 4 anişori. Să spunem că părinţi spirituali au fost Gabriel şi Ana Maria Şomoi, aceasta fiind colegă cu Viscreanu la Silcotub.

La fel ca şi alţi tineri, noul cuplu a fost atras de mirajul străinătăţii, astfel că Mihaela şi Marius au plecat la muncă în străinătate, în Anglia. Familia Brânduşe părea o familie fericită…

Acum vreo patru ani, însă, Mihaela a fost diagnosticată cu boală nemiloasă, cu care a început să lupte, deoarece ea era o femeie puternică.

Fosta campioană a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, după care a început un tratament sever.

Chiar dacă a mai fost văzută în tribunele Sălii Sporturilor la meciurile de handbal, ea devenit mai retrasă, iar de vreo trei s-a mutat la Bacău, acolo unde trăiesc şi părinţii ei.

O perioadă s-a simţit bine, iar analizele chiar au fost bune. De ceva timp, însă, boala s-a reactivat, iar de câteva săptămâni nu s-a simţit bine. De joi, starea ei s-a agravat, iar sâmbătă dimineaţă, în jurul 7.30, Mihaela a trecut în nefiinţă.

„Nu îmi găsesc cuvintele. E o mare nedreptate. Prea repede s-a stins din viaţă, iar în urmă a lăsat un pui de om ce a rămas fără mamă. E foarte dureros. Mişu era un om foarte bun şi o mamă exemplară. Vreau să spun că ea a avut o viaţă sportivă tot timpul şi a avut grijă de ea. Nu îmi vine să cred”, a spus în lacrimi Ana Maria Şomoi (fostă Lazer), cea care a ajuns la Silcotub în acelaşi an ca şi Viscreanu şi care ulterior i-a devenit naşă de cununie.

Astfel, la mai puţin de două săptămâni de când şi-a aniversat ziua de naştere, tripla campioană naţională urcat în Ceruri. Avea doar 33 de ani…

Sursa text + foto: sportulsalajean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișoreanca Mădălina Stanca, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută

O timișoreancă a devenit, în acest weekend, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută, la categoria ei de vârstă. Mădălina Stanca, o sportivă de...

Primarul Timișoarei și președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport au agreat soluția optimă pentru secția de canotaj a CSM

Primarul Dominic Fritz și Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport și multipla campioană olimpică de canotaj, au agreat că soluția...

Citește și :