15.1 C
Timișoara
sâmbătă 4 mai 2024

Sindicatele îi transmit lui Dragnea că sprijină protestele! Ce se întâmplă în Timișoara?

Sindicatele transmit un mesaj extrem de dur Guvernului PSD și liderului social-democrat Liviu Dragnea, după modificarea legii penale. Sindicatele le transmit guvernanților că sprijină protestele de stradă. Aasta, în ciuda măsurilor adoptate de Cabinetul Grindeanu, de creștere a salariului minim pe economie, a indemnizațiilor din sectorul bugetar sau de anulare a peste 100 de taxe, scrie hotweek.ro.

Într-un interviu acordat RFI, președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, cataloghează politica Guvernului Grindeanu drept una dictatorială și o compară cu cea din perioada comunistă. „Și Ceaușescu a majorat salarii ca să acopere disfuncționalitățile. Poziția dictatorială e îngrijorătoare”, susține acesta, adăugând că Guvernul ar fi trebuit să retragă ordonanța de urgență și să o introducă în Parlament ca inițiativă guvernamentală, astfel încât să-și urmeaze circuitul legislativ normal.

Liderul sindical își arată îngrijorarea că Guvernul Grindeanu ar putea proceda la fel și cu legi deosebit de importante, precum legea sănătății, a învățământului, a funcționarului public, legea salarizării unitare sau cu codul economic al României, care va reglementa procedurile fiscale.

„Momentan în stradă sunt și membrii noștri care sunt nemulțumiți de ce se întâmplă”, a mai spus el.

În Timișoara, sindicaliștii sunt suspect de liniștiți după pensionarea unui lider vocal, Ștefan Gogoșanu, fostul președinte de la CNS Cartel Alfa – Timiș. Sindicatele din învățământ sau cele din sănătate sunt prea preocupate cu problemele specifice fiecăruia ca să-și mai oamenii pentru mitingurile din ultimile zile. Liderii îi lasă pe sindicaliști să acționeze după cum îi îndeamnă conștiința.

Sursa: hotweek.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum va fi vremea de Paște. Se anunță ploi în jumătate de țară

Vremea de Paște. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă prognoză pentru zilele de sărbătoare. De Paște va ploua în majoritatea zonelor țării. Așadar,...

Pastorală la Învierea Domnului – 2024

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace...

Citește și :