14.1 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

De ce nu avem încă buget?

Deși bugetul de stat a fost aprobat în Parlament încă din luna decembrie a anului trecut și a fost trimis spre administrațiile județene, primarii ridică din umeri atunci când îi întrebi de bani. Ei spun că abia în februarie vor avea bugetele locale aprobate, după ce banii vor fi repartizați de Consiliul Județean Timiș.

Consilierul județean Traian Stancu, din partea ALDE, este primul politician din Timiș care s-a întrebat de ce nu avem încă buget? Asta deși administrația județeană a primit bugetul aprobat încă din luna decembrie a anului trecut și toată lumea se aștepta, firesc, să avem bugetele locale aprobate încă din luna ianuarie. ”Am venit mai devreme din vacanță pentru că așteptam să ne întrunim pe comisiile de specialitate și să împărțim bugetul pe primării și instituții subordonate, dar, spre surprinderea mea, ședința Consiliului Județean Timiș de împărțire a banilor va avea loc spre sfârșitul lunii, după data de 20 ianuarie. La comisii nu am primit încă nimic despre buget”, precizează Traian Stancu.

Liberal democratul este chiar surprins de lentoarea cu care se mișcă lucrurile în privința împărțirii bugetului. Traian Stancu se aștepta ca toată lumea să se mobilizeze, pentru ca să nu fie sincope în funcționarea instituțiilor din subordine sau a administrațiilor locale. ”Până acum doar un singur guvern a reușit să facă în așa fel încât, la 1 ianuarie, fiecare instituție, începând de la primul până la ultimul nivel, știa pe ce buget se bazează în anul respectiv: cabinetul condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu” mai spune Traian Stancu. El crede că întârzierea este voită și că promisiunile făcute de președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, în luna decembrie, privind cumpărarea de ambulanțe, realizarea descărcărilor de pe autostradă și altele vor rămâne doar simple vorbe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Atenție la vopselele pentru ouă! Ce recomandă ANPC?

Fiindcă se apropie perioada Paștelui și a înroșirii ouălor, reprezentanții ANPC atenționează consumatorii să fie atenți atunci când cumpără vopsea pentru ouă. Paul Anghel, directorul...

De 1 Mai, un bărbat din Timiș s-a urcat la volan beat și fără permis

Un tânăr de 28 de ani a fost prins de polițiști conducând o mașină, beat fiind. S-a întâmplat mircuri, 1 Mai,  în localitatea Cenad,...

Citește și :