10.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Minor de 15 ani, acuzat de viol, amenințări și șantaj

Polițiștii au efectuat cercetări față de un minor de 15 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de viol și șantaj.

La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din Oravița au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 13 ani ar fi fost violată.
În fapt, în noaptea de 16/17 septembrie a.c., un minor de 15 ani, aflat într-un imobil de pe raza localității Oravița împreună cu o minoră în vârstă de 13 ani, prin întrebuințarea de amenințări și acte de violență, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol și șantaj.
S-a procedat la reţinerea pentru 24 de ore a bănuitului, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând să fie prezentat Judecătoriei Oravița cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :