Polițiștii locali, angrenați alături de polițiști și jandarmi, în acțiunile de prevenire din Săptămâna ”Școala în Siguranță” – s-a relaționat cu peste 200 de elevi și părinți

Polițiștii locali au desfășurat, în aceste zile, activități de prevenire în vederea creșterii siguranței elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar arondate din Timișoara.

Acțiunile au avut loc în baza unui plan de acțiune comun în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, organizat în contextul marcării Săptămânii ”Școala în Siguranță”, în perioada 25-29 mai 2026.

Polițiștii locali au fost prezenți în proximitatea unităților de învățământ la sosirea și la plecarea elevilor de la cursuri, dar și la acțiuni punctuale de relaționare cu elevii, dar și cu părinții acestora.

Astfel, aceștia au împărțit materiale informative și au discutat cu minorii și cu aparținătorii acestora despre violența în mediul școlar, despre faptele de bullying, despre consumul de tutun și substanțe psihoactive și efectele acestora.

Polițiștii locali au relaționat cu un număr de 243 elevi și părinți sau bunici de la Școala Gimnazială nr. 19 ”Avram Iancu” din locațiile de pe Str. Războieni si Str. Tacit, Liceul ”Wiliam Shakespeare”, la locația de pe Str. Moise Nicoară, Școala Gimnazială Rudolf Walther. Totodată, trei societăți comerciale care își desfășoară activitatea în zona Străzii Moise Nicoară au fost verificate pentru a li se reaminti reprezentanților acestora ce sancțiuni riscă în cazul în care comercializează produse din tutun și alcool minorilor.

Astfel de acțiuni sunt desfășurate periodic și sunt apreciate atât de copii, cât și de părinți deoarece se simt mai protejați în prezența organelor de ordine publică aflate în perimetrul unităților de învățământ și, totodată, află informații utile desfășurării activității școlare în condițiile unui climat mai sigur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Programul de lucru RETIM în județul Timiș pentru 01 iunie 2026

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 iunie 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de...

Jandarmii timișeni, la datorie în minivacanța de Rusalii, 1 Iunie și debutul sezonului estival

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor, Ziua Internațională a Copilului și de deschiderea sezonului estival, efectivele Jandarmeriei Timiș au fost suplimentate și vor...

Citește și :