4.1 C
Timișoara
miercuri 18 februarie 2026

Piața Traian va suferi lucrări de amploare începând cu luna aprilie

Investiția vizează reamenajarea a patru piețe și 15 străzi din zonă și va implica restricții temporare de trafic, inclusiv pentru tramvaie, în estul Timișoara.

Lucrările la unul dintre cele mai mari proiecte ale Timișoarei în acest an, modernizarea Pieței Traian, vor începe în aproximativ două luni, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.

Potrivit viceprimarului, în timpul intervențiilor inclusiv circulația tramvaielor va fi afectată în zonă.

“Licitația a fost încheiată, am avut contestații la CNSC, care a dat dreptate soluției date de către primărie. Am avut o contestație și la Curtea de Apel, Curtea a respins acea contestație și urmează acum să semnăm contractul de execuție și, probabil până la sfârșitul acestei luni, vom semna ordinul de începere de lucrări. Mă aștept ca din luna martie să începem efectiv lucrările în teren. Vor fi lucrări de mari dimensiuni, care, cu siguranță, vor crea și provocări în ceea ce privește circulația prin oraș dar sunt lucrăre așteptați de foarte mulți ani”.

Transformarea zonei Traian include modernizarea a 4 piețe și 15 străzi. Investiția se ridică la aproximativ 34 de milioane de euro, din care 14 milioane bani europeni.

Potrivit Primăriei Timișoara, pentru a reduce impactul asupra locuitorilor din zonă lucrările vor fi realizate în etape, într-un termen de doi ani.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

Alte subiecte :

Mario Draghi la Timișoara, alături de alți lideri din zona de tehnologie, la Tech Talks by UPT 2026, cu tema „Irreplaceable. The future needs...

Într-o eră marcată de expansiunea accelerată a inteligenței artificiale, Universitatea Politehnica Timișoara propune un manifest pentru viitor: Tech Talks by UPT 2026, evenimentul universitar...

Substanțe susceptibile a fi interzise la deținere

În weekendul trecut, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timișoara au desfășurat o acțiune punctuală în municipiile Reșița și Timișoara, pe linia prevenirii și combaterii...

Citește și :