Vicepreședintele CJT, Alin Popoviciu, îl atacă fără perdea pe primarul Timișoarei, despre care scrie că strălucește prin absență de la toate ședințele importate în care se discută și se aprobă marile investiții din Timișoara și din Județul Timiș. Iată cum sună postarea plină de malițiozitate a lui Alin Popoviciu pe tema relației tot mai reci dintre CJT și Primăria Timișoara:
„Sunt rare momentele în care pot afirma, fără rezerve, că sunt de acord cu Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Postarea domniei sale despre investițiile din ultimii cinci ani bifează unul dintre ele. Mai exact, ideea că meritele nu aparțin unui singur om, ci unei echipe administrative. Corect. Foarte corect.
De altfel, afirmația este perfect logică. În ultimul an, Dominic Fritz a fost mai vizibil în campanii naționale, susțineri politice și deplasări electorale decât în activitatea administrativă zilnică din Timișoara. Nu este un reproș, este o constatare. Prin urmare, e firesc ca realizările orașului să fie puse în seama angajaților din primărie, cei care au fost efectiv la muncă.
Administrația, așa cum bine spune și primarul, nu se face individual. Se face în echipă. Doar că o echipă funcționează atunci când toți membrii ei sunt prezenți.
Consiliul Județean Timiș și-a exprimat constant și public disponibilitatea de a colabora cu Primăria Timișoara la proiecte comune, esențiale pentru oraș și zona metropolitană. Pentru rezultate reale. Fără orgolii. Fără condiții.
În schimb, prezența personală a lui Dominic Fritz la ședințele de lucru dintre Primărie și Consiliul Județean poate fi numărată, fără niciun risc de eroare, pe degetele de la o singură mână. Începând de la degetul mic până la inelar! Aceasta nu este o metaforă și nici o exagerare. Este o realitate.
Proiecte care, prin natura lor, nu pot fi realizate într-un mod complex dacă se lucrează separat, sunt proiecte de mult așteptate de timișoreni: grădina zoologică, un târg de Crăciun demn de Timișoara, sala polivalentă, infrastructura metropolitană, parcările, bazele sportive, parcurile, ștrandurile și evenimentele majore. Toate necesită colaborare directă, decizii comune și prezență fizică.
Consiliul Județean Timiș nu are orgolii și nu cere merite. Cere doar parteneriat. Ușa este deschisă, masa de lucru este pregătită, proiectele sunt pe masă. Lipsește, în mod constant, un singur coechipier: primarul, Dominic Fritz!
De aceea, apelul este simplu și lipsit de orice ambiguitate! Dominic Fritz este așteptat la Consiliul Județean Timiș. Drumul îl cunoaște. Programul se poate face. Scuzele nu mai sunt necesare.
Timișorenii și timișenii nu trebuie să suporte costul absenței administrative sau al orgoliilor politice. Iar dacă cineva se întreabă unde s-au blocat proiectele comune, răspunsul ar trebui să îl cunoașteți deja”!

