1.1 C
Timișoara
miercuri 14 ianuarie 2026

Cabinetul Bolojan anunță tăieri de personal în primării, prefecturi și la polițiile locale

Proiectul de lege prin care urmează să fie reduse cheltuielile administrației publice centrale și locale prevede eliminarea a peste 6.100 de posturi de consilieri personali dintr-un total de 10.126 de posturi prevăzute acum în organigramă, la nivel național. Este vorba despre consilieri la cabinetele premierului, miniștrilor și aleșilor locali. Va fi redus și numărul de polițiști locali în funcție de numărul de locuitori. De exemplu, primăriile din localitățile cu mai puțin de 4.500 de locuitori vor putea înființa poliție locală doar dacă bugetul local acoperă integral costurile de funcționare.

  • Proiectul de lege prevede o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația publică centrală, fără să fie afectate salariile de bază ale angajaților, prin reorganizarea instituțiilor, reducerea de sporuri sau tăieri de posturi. Nu este precizat câte din aceste posturi sunt ocupate.
  • Proiectul, lansat în consultare marți seară, va intra în vigoare după aprobarea de către Guvern și adoptarea de către Parlament.
  • Este prevăzută reducerea cu 25% a posturilor din instituțiile prefectului, cu 30% a numărului maxim de posturi din primării, precum și reducerea numărului de polițiști locali în funcție de numărul de locuitori.
  • Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri că varianta reducerii cheltuielilor de personal este o variantă temporară pentru 2026, care poate fi aleasă de către unităţile administrativ-teritoriale dar din 2027 va fi obligatorie reducerea numărului de posturi.
  • 13.000 de posturi din administraţia locală care ar urma să fie desfiinţate până în iunie 2026, dacă proiectul intră în vigoare în cursul lunii februarie din acest an, estimare făcută pe baza datelor disponibile anul trecut, a mai spus Cseke Attila.

Dispar 6.102 posturi de consilieri personali

Actul normativ prevede reducerea numărului de posturi din cadrul cabinetului sau cancelariei demnitarilor sau aleșilor din administrația locală, în acest ultim caz în funcție de numărul de locuitori ai fiecărei localități.

De exemplu, pentru premier numărul de posturi din cabinetul premierului scade de la 9 la 5, iar pentru primarul Capitalei scade de la 6 la 4.

„Această măsură generează o reducere a numărului total de posturi la cabinetul demnitarilor din administrația centrală și locală de 6.102 posturi, respectiv o economie anuală de 362.630.400 lei”, se arată în proiectul de lege.

În prezent, la nivel național sunt prevăzute 10.126 de astfel de posturi.

Numărul de posturi în cabinet în administrația publică centrală variază ntre 9 posturi la cabinetul prim-ministrului și 1 post la cabinetul subsecretarului de stat și asimilatul acestuia. La nivel local, numărul de posturi la cabinetul primarului și al viceprimarului variază între 6 posturi la cabinetul primarului general al Capitalei și un post pentru cabinetul viceprimarului de comună, oraş şi municipiu.

Ce reduceri de posturi se fac în prefecturi și primării

Tot pentru „eficientizarea activității instituțiilor prefectului se propune reducerea numărului maxim de posturi cu 25%, iar ministerul coordonator al activității prefectului va emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi și structura posturilor aferente instituției prefectului în 15 zile de la adoptarea prezentului act normativ.

Procedura de reorganizare a instituțiilor prefectului se definitivează în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Proiectul de lege propune și reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi de la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Reducerea cu 30% a numărului de posturi nu trebuie să conducă la depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate, se arată în proiectul de lege.

În termen de 20 de zile de la publicarea legii prefecții comunică numărul maxim de posturi astfel stabilit către fiecare unitate administrativ-teritorială.

Se reduce și numărul de polițiști locali

De asemenea se redimensionează numărul de polițiști locali, în funcție de numărul de locuitori:

  • a) un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, şi sectoare ale Capitalei;
  • b) un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti;
  • c) unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din venituri proprii. În acest caz numărul este de maxim 3 polițiști locali. Numărul posturilor astfel determinat poate fi prevăzut şi utilizat numai pentru serviciul public de poliţie locală, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes judeţean;
  • d) numărul maxim de posturi rezultat cuprinde funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual.

Anumite salarii vor fi limitate

Prin proiect se propune modificarea actelor normative care reglementează remunerarea șefilor instituțiilor subordonate Ministerului Dezvoltării. Astfel, se introduce un plafon explicit al salariului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, care nu poate depăși 0,9 din indemnizația ministrului Dezvoltării.

Astfel, reducerea anuală a cheltuielilor este estimată la aproximativ 190.812 lei brut prin limitarea salariului președintelui A.N.R.S.C.

Mai puțini șefi la Agențiile de Cadastru și Locuințe

Totodată, proiectul prevede reducerea numărului de membri ai consiliului de administrație pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și pentru Agenția Națională pentru Locuințe.

Astfel, se propune reducerea numărului membrilor consiliului de administrație pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară de la 9 la 5 membri, iar numărul membrilor consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe se reduce de la 5-7 membri la 5 membri.

Astfel, economia anuală este de 410.444 lei, spune Guvernul.

Guvernul spune că vor fi făcute economii de 5,7 miliarde de lei anual

În expunerea de motive a proiectului de lege, se spune că actul normativ este necesar în condițiile în care România şi-a asumat o traiectorie de reducere a deficitului bugetar de la 7,9% în anul 2024 la sub 3% în anul 2031 pe baza unor ipoteze care ţin de cheltuielile publice şi de evoluţia acestora în perioada 2025 – 2031 care să determine o ajustare de 6 ppt, respectiv o reducere de la 41,9% din PIB la 35,9% din PIB în anul 2031.

Potrivit estimărilor, economiile realizate la buget în acest an vor fi de 3,367 miliarde de lei, iar în anii 2027-2030, economiile vor fi de 5,765 miliarde de lei.

Pe lângă reducerile de cheltuieli, proiectul vizează modificări ale Codului Administrativ, de exemplu privind regimul proprietății publice și private ale administrațiilor locale.

Cseke Attila: 13.000 de posturi din administraţia locală ar urma să fie desfinţate până în iunie 2026

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri că varianta reducerii cheltuielilor de personal este o variantă temporară pentru 2026, care poate fi aleasă de către unităţile administrativ-teritoriale, dar din 2027 va fi obligatorie reducerea numărului de posturi.

El a precizat că, dacă în cursul lunii februarie ar intra în vigoare proiectul de lege, atunci termenul rezonabil, dar maxim, în care autorităţile locale şi centrale trebuie să facă măsurile de reducere de posturi sau reduceri de cheltuieli de personal este 1 iunie 2026.

”Varianta reducerii cheltuielilor de personal este o variantă temporară pentru 2026, care poate fi aleasă de către unităţile administrativ-teritoriale, dar şi pentru cei care are această variantă alternativă, care este temporară pentru 2026, în 2027 va fi obligatorie reducerea numărului de posturi”, a declarat ministrul Dezvoltării la Digi24, citat de News.ro.

Cseke Attila a explicat că „acestea sunt cele două posibilităţi dintre care pot să aleagă unităţile administrativ-teritoriale, cu menţiunea că reducerea numărului de posturi la o serie de unităţi administrativ-teritoriale nu va genera reducerea numărului de posturi ocupate, pentru că acolo unde primarii, presedinţii Consiliilor judeţene, au gestionat mai responsabil structura de personal, vom avea sute de UAT-uri unde reducerea de 30% din numărul de posturi nu va genera reducerea de posturi ocupate deloc.

Se vor desfinţa doar posturi vacante, pentru că acolo s-a gestionat responsabil şi organigrama nu este plină, nu sunt ocupate toate posturile”, a afirmat ministrul.

Ministrul a subliniat că ”avem şi autorităţi locale care, gestionând eficient politica de personal, nu vor avea de suferit în sensul în care se reduc posturi ocupate”.

”La cealaltă parte, unde organigrama este complet ocupată sau aproape ocupată, sigur, reducerea de 30% care generează pe întregul sistemul administraţiei locale o reducere de 10% posturi ocupate, va determina reducerea de posturi ocupate la UAT-urile respective”, a completat ministrul.

Cseke Attila a mai afirmat că pachetul prevede foarte clar nişte termene, care sunt termene obligatorii, în ipoteza în care pachetul intră în vigoare.

Ministrul a confirmat că este vorba de 13.000 de posturi din administraţia locală care ar urma să fie desfinţate până în iunie 2026, dacă proiectul intră în vigoare.

”Aceasta este estimarea făcută pe baza datelor disponibile anul trecut”, a spus Cseke Attila.

Sursa: https://hotnews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :