Mii de români au înfundat închisorile comuniste după ce au încercat să fugă din țară. Regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu conducea România cu mână de fier și interzicea, aproape fără excepții, plecarea la rude în străinătate sau în excursii.

„Evaziunea”, preocupare centrală a Securității

Interdicția s-a acutizat în a doua jumătate a anilor ‘80, când s-a manifestat și cea mai dură reprimare a celor care încercau să fugă în vestul Europei, în căutarea unei vieți mai bune.

Până atunci, câteva zeci de mii de români au reușit să plece, mulți aventurându-se să treacă ilegal graniţa româno-iugoslavă sau româno-maghiară. „Evaziunea”, cum era denumit fenomenul plecării ilegale din România, devenise una dintre preocupările centrale ale Securității.

„Regimul comunist nu concepea că un cetăţean trăitor în «raiului comunist» și-ar fi dorit să ajungă în «vestul decadent». Pentru activul de stat şi de partid, pentru persoanele din sfera apropiată această posibilitatea exista.

Artiştii, sportivii, oamenii de ştiinţă puteau ieşi din ţară doar în condiţii speciale, cu acordul organizaţiei de partid sau al organelor de securitate.

Pentru cei care apucaseră să îşi procure viza de călătorie în străinătate, dar întârziau sau refuzau să se mai întoarcă în ţară au fost create linii speciale de muncă ale Securității. Mai mult, regimul, prin intermediul protocoalelor de colaborare cu ţările vecine comuniste, îşi extindea controlul și dincolo de granițele României socialiste.

Cei întorși din drum erau anchetați, reţinuţi, supuşi oprobiului public în cadrul adunărilor obşteşti sau de partid sau deferiţi justiţiei”, se precizează într-un documentar al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

1 de 13

Majoritatea evadărilor, prin Iugoslavia

Potrivit bazelor de date ale Securității, studiate de investigatorii CNSAS, aproximativ 25.000 de cetăţeni români au trecut fraudulos graniţa în timpul regimului comunist. Unii din aceştia nu au reuşit din prima încercare şi au avut mai multe tentative. Cele mai multe dintre trecerile ilegale au avut loc în anii 80 (18.470), perioadă în care politicile aberante ale lui Ceauşescu au dus la intensificarea controlului ideologic şi la o prăbuşire a nivelului de trai.

În ciuda multiplelor dovezi istorice legate de represiunile suferite de populație, mai mult de jumătate dintre români cred în 2025 că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România, că Nicolae Ceaușescu a condus bine țara, iar aproape 50% susțin că înainte de 1989 se trăia mai bine, arată un sondaj INSCOP publicat în iulie. Date fiind dificultăţile inerente, majoritatea trecerilor ilegale au fost realizate de bărbaţi (20.643).

Ca zonă de trecere, 11.500 au traversat ilegal frontiera cu Iugoslavia, în timp ce aproape 3.000 au preferat să fugă prin Ungaria.  În restul cazurilor, securitatea nu avea informaţii clare asupra sectorului de graniţă penetrat.

De altfel, în dosarele de urmărire deschise de Securitate asupra unora dintre cei care trecuseră ilegal frontiera, o problemă importantă era aflarea modului în care au acţionat şi a locului pe unde au trecut graniţa.

Din punct de vedere al etniei, cam 15.000 dintre fugari erau români. Ei erau urmaţi de germani (4.800) şi maghiari (în jur de 3.500). Majoritatea fugarilor aveau studii elementare – 17.500 (incluzând aici şi şcoala profesională). Ceva peste 5.000 aveau studii medii şi doar 1.450 erau absolvenți de studii superioare.

Intelectualii, reticenți în a-și asuma riscurile unei tentative ratate

„Probabil că intelectualii erau mai reticenţi în a-şi asuma riscurile, atât cele fizice, cât şi cele penale, în cazul unei tentative nereuşite”, susțin cei de la CNSAS.

Dintre puţinii fugari cu studii superioare, 674 erau ingineri şi subingineri, 162 erau medici, 144 erau profesori, iar 36 erau avocaţi.

Marea majoritate a celor care au evadat din „raiul comunist” prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, proveneau din categoria socială considerată de ideologia comunistă drept aliata naturală a sistemului – clasa muncitoare.

Mai mult de 16.000 dintre fugari făceau parte din acest grup. Între ei se găseau 1.415 de mecanici, 1.865 de lăcătuşi, 860 de strungari, 1.523 de şoferi, 416 de sudori, precum şi 4.016 numiţi generic „muncitori”.

Dintre cei care au trecut ilegal frontiera, 6.295 şi-au reglementat statutul oficial, obţinând în cele din urmă aprobarea pentru stabilirea în străinătate. 2.056 din ei au optat pentru păstrarea cetăţeniei române, în timp ce 4.239 au renunţat la ea. Altor 591 nu li s-a aprobat stabilirea în străinătate. 357 au sfârşit prin a se repatria, iar pentru aproape 14.000 nu există menţiuni.

După 1968, trecerea ilegală a frontierei sau tentativa de trecere ilegală au devenit infracţiuni de drept comun și se aplica pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Înainte de 1968, fapta era încadrată drept trădare și pedepsită cu 10 ani de închisoare.

Fuga prin vizite, excursii sau locuri de muncă

O altă statistică realizată de CNSAS se referă la românii care au ieșit legal din România și au ales să nu mai revină în ţară. În total, este vorba despre circa 71.500 de persoane. Dintre aceştia, cei mai mulţi au rămas în străinătate în anii 80 (46.000).

Motivele oficiale ale plecărilor sunt diverse. Cei mai mulţi – în jur de 44.000 – au avut ca motiv al plecării vizitarea unor rude sau prieteni. Peste 18.000 au rămas în străinătate cu ocazia unor călătorii turistice. Alţii au profitat de efectuarea unor tratamente medicale în străinătate (883 de cazuri) sau de participarea la întreceri sportive (400 de persoane).  Cam 1.000 au refuzat revenirea în ţară, după ce au ajuns în Occident cu ocazia unor conferinţe, simpozioane, la studii sau la specializare. 1.750 erau artişti, care au făcut deplasări în străinătate pe linie de schimburi cultural-artistice, ori cu contracte prin Agenţia Română de Impresariat Artistic.

Alţi peste 3.000 s-au stabilit în străinătate, după ce ajunseseră acolo prin natura obligaţiilor de serviciu: muncitori şi specialişti pe diferite şantiere, angajaţi în cadrul transporturilor internaţionale (piloţi, şoferi, navigatori), specialişti trimişi pentru negocierea unor înţelegeri comerciale.

„Cei care doreau o «ieşire în exterior» erau trecuţi printr-o perioadă de verificare prin care securiştii încercau să se edifice dacă persoanele respective aveau «intenţii de evaziune», adică plănuiau să nu mai revină în ţară. Fiecare solicitant avea nevoie de un aviz pozitiv de la locul de muncă, pe linie de partid, de sindicat, ori de altă natură. În plus, avea nevoie de un aviz pozitiv de la organele de Securitate.

Despre persoana care solicita paşaportul se obţineau informaţii referitoare la caracter, comportament, comentarii «duşmănoase» sau gesturi posibil revelatoare (vânzarea bruscă a unor bunuri, trecerea pe numele apropiaţilor a casei, a automobilului).

Chiar dacă acordau avizul pozitiv, securiştii impuneau anumite condiţii, care să reducă posibilitatea rămânerii ilegale. Astfel, în extrem de rare cazuri era permisă plecarea întregii familii. De asemenea, era strict interzisă plecarea cu orice acte, în afara paşaportului (buletin, certificat de naştere, acte de studii, de proprietate, cartea de muncă etc)”, se mai precizează în studiul instituției.

Dintre persoanele rămase ilegal în străinătate, 31.905 au reuşit să-şi reglementeze situaţia cu statul român, primind aprobarea ulterioară pentru stabilirea în străinătate.

Țările unde emigrau românii

Marea majoritate (26.541 de cazuri) au ales să renunţe la cetăţenia română. Pentru 1.237 de persoane, autorităţile române nu au aprobat stabilirea în străinătate, iar pentru mai mult de 36.000 nu există menţiuni. Au existat şi 1.435 de cetăţeni români, care au decis să se repatrieze.

Peste 22.000 dintre cei care au refuzat înapoierea în ţară s-au stabilit în Germania (fiind vorba în special de cetăţeni români de origine germană), în timp ce 3.550 au ales S.U.A. Alte ţări preferate erau Canada (1.416 cazuri), Suedia (1.148 cazuri) şi Austria (1.049 cazuri).

Pentru mai mult de 36.000 de persoane nu este indicată ţara în care s-au stabilit. 17.000 din cei rămaşi ilegal în străinătate aveau studii superioare (incluzând 865 de studenţi), 20.000 aveau studii medii şi 33.000 aveau doar studii elementare. Ultimele două categorii includ mai mult de 4.000 de minori, care încă nu absolviseră şcoala generală sau liceul. Printre aceștia erau 11.000 de pensionari și 7.000 de femei casnice.

„Toţi cei care au ales să nu se mai întoarcă în ţară urmau să nu-i revadă pe cei dragi pentru o perioadă îndelungată de timp. Dacă reveneau în ţară înainte de a-şi fi reglementat situaţia cu statul român, riscau să fie arestaţi şi, în orice caz, nu ar mai fi putut pleca niciodată. Chiar şi după reglementarea situaţiei, dura mult timp până obţineau aprobarea autorităţilor comuniste pentru emigrarea familiei rămase în România.

O traumă suplimentară consta în problemele cauzate rudelor apropiate din ţară. Acestea îşi puteau pierde locul de muncă (mai ales dacă activau în structuri militarizate sau din domenii considerate strategice), funcţia și dreptul de a pleca, la rândul lor, în străinătate”, se mai susține în documentul citat.

Sursa: https://www.libertatea.ro