Unul dintre efectele cele mai profunde pe termen mediu și lung ale invaziei Rusiei în Ucraina îl constituie mutarea treptată a centrului de atenție al politicilor europene în jurul Moldovei și Ucrainei.

Avem toate motivele să privim cu interes această evoluție, dată fiind poziția noastră geostrategică, dar și istoria regională. Integrarea celor două țări în Uniunea Europeană va avea influențe complexe asupra României, în toate domeniile politicilor publice, precum și în mentalul social. Iar faptul că ritmul reformelor este deosebit de accelerat în ambele state nu poate decât să ne pună în alertă și să determine dinamica schimbării de la noi, cu precădere în contextul crizei pe care o traversăm, tocmai ca efect al tranziției incomplete pe care o mimăm de peste trei decenii. Ultima perioadă a stat sub umbrela a trei evenimente majore în care s-a discutat viitorul regiunii noastre: summit-ul NATO în 25 iunie, Consiliul European în 26 iunie și, respectiv, summit-ul UE – Moldova în 4 iulie.

Tocmai atenția deosebită pe care o captează situația acestor țări spune mult despre dimensiunea transfrontalieră a evenimentelor în derulare, despre caracterul general european al schimbărilor care survin, majoritatea total imprevizibile acum câțiva ani și, deci, absurdul teoriilor care postulează impactul strict local al deciziei politice.

În documentele fiecărui summit sus-menționat se face referire la aceleași probleme cu care se confruntă cele două țări (și nu numai), la soluțiile pe termen scurt și mediu, dar și la ținta tuturor demersurilor actuale: integrarea occidentală a Moldovei și Ucrainei. Deosebit de important este că ambele capitale au reacționat prompt la invazia din februarie 2022 înaintând cererile de aderare „la Vest”, afirmând fără echivoc voința clasei politice și a unei bune părți a populației de a face parte din „civilizația continentală”, cum o denumește Kremlinul, și nu din cea „slavo-ortodoxă”, noul nume pentru sfera de influență a Moscovei.

Sigur, există un război extrem de sângeros care ar putea sta în calea oricărei strategii, dar și voința, curajul, încrederea că, dincolo de el, trebuie să existe o lume mai bună. Cu o asemenea credință s-a trecut la reforme și la configurarea portretului post-război, iar cerințele integrării europene nu fac decât să țină lampa aprinsă.

E greu de spus când se va încheia războiul, e aproape utopic să vorbim despre investiții și reconstrucție fiind martori ai atacurilor zilnice asupra infrastructurii civile și a instituțiilor menite să proiecteze și să implementeze reformele.

Și totuși, cursul vieții nu se oprește de teama dronelor și a rachetelor. Clasa politică ucraineană încearcă să reconstruiască, să repare în timp util — precum Meșterul Manole — ceea ce se dărâmă atât din nevoia de a păstra societatea în parametri relativ funcționali, cât și pentru a minimiza sentimentul că totul se încheie și, odată cu zidurile, se năruie orice speranță.

În Moldova situația este doar aparent mai simplă. Sub spectrul alegerilor parlamentare din toamnă (28 septembrie), atacul hibrid asupra instituțiilor și a mentalului electoratului vulnerabil face ca fiecare pas să trebuiască bine pregătit și consolidat.

Societatea este mai fragmentată decât cea ucraineană, iar nivelul de informare al celor rămași acasă nu este unul capabil să susțină ambiția integrării europene. Mai mult, timpul a devenit un adversar de temut: documentele semnate spun că procesul de negociere ar trebui încheiat în 2030. Știm că multe țări, îndeosebi din Balcanii de Vest, au căzut în capcana deschiderii procesului de negociere.

Din partea UE a fost destul de facil să aprobe statutul de candidat al unei țări tocmai știind că negocierile pot dura peste un deceniu. Aici e locul ca statul candidat să facă pași de uriaș, obligând partenerii europeni la cooperare și recunoașterea reformelor, dacă într-adevăr se dorește integrarea. Știm că în Balcani tergiversarea acestor schimbări a readus euroscepticismul la putere, ceea ce în Moldova și Ucraina ar fi suicidal.

Ceea ce face posibile veștile bune dinspre Chișinău, chiar pe fondul unor interminabile discuții privitoare la Ucraina. Pe masa negocierilor sunt soluții, precum decuplarea discuțiilor cu cele două țări, integrarea treptată (funcționalistă), inventarea unui statut special pentru Ucraina până la finalul războiului sau până ce situația reală va permite negocieri reale.

Deocamdată, cu „ajutorul” Ungariei este blocată începerea negocierilor cu Kievul chiar dacă ritmul reformelor este unul susținut și nu ar fi de mirare ca, în momentul zero al discuțiilor, situația Ucrainei să fie chiar mai bună decât cea a Ungariei.

Moldova
Chișinăul a depus cerere de aderare la UE în martie 2022, a primit statut de stat candidat în iunie 2022 și a deschis negocierile in iunie 2024. Acum s-a desfășurat primul summit UE – Moldova, cu rolul de a evalua situația reformelor și momentul propice al deschiderii primului grup de capitole (cluster), cel al domeniilor fundamentale: drepturile omului, reforma sistemului judiciar, controlul financiar.

Trebuie să subliniem că ținta de închidere a tuturor capitolelor în 2030 este una ambițioasă, prin comparație cu alte țări, dar una extrem de riscantă pentru Moldova. Chiar în speranța unui rezultat bun la parlamentarele de anul acesta, războiul hibrid continuă cu intensitate sporită, iar în 2028 se va încheia cel de-al doilea mandat al președintei Maia Sandu.

Un calcul rațional, dar aproape idealist ar cere ca, la ora aceea, integrarea Moldovei să se afle într-un stadiu ireversibil având în vedere atât percepția electoratului, cât și posibilitatea reală de a fi dus la bun sfârșit indiferent de rezultatele acelor alegeri.

Ceea ce impune un ritm extrem de alert al reformelor și o coordonare foarte bună cu instituțiile europene. Deocamdată, aceasta este situația, iar clasa politică va trebui să facă mari eforturi pentru a parcurge faza negocierilor „ca vântul și ca gândul”.

Cam aceasta e ambiția la Chișinău. În sprijinul acestei curse, Comisia europeană a deblocat deja 270 de milioane de euro din totalul de 1,9 miliarde al Planului de Creștere a Moldovei, fonduri de preaderare. Această sumă este destinată construcției unui nou spital regional la Bălți, reforma infrastructurii rutiere si susținerea micilor întreprinzători.

În conformitate cu noua filosofie europeană a extinderii, Moldova beneficiază, treptat, de felurite facilități menite să consolideze reforma și să confere încredere în procesul de negociere.

Între acestea se cuvin menționate includerea (din 5 octombrie) a Moldovei în zona unică de plăți în euro (SEPA), ceea ce va scădea costul transferurilor bancare; acceptarea Moldovei în spațiul „roaming ca acasă” (de la 1 ianuarie 2026); susținerea Centrului de Comunicații Strategice, principalul mecanism pentru detectarea și contracararea dezinformării rusești sau Strategia Complexă pentru Independență Energetică și Reziliență a Republicii Moldova, proiect bianual menit să asigure decuplarea completă de energia rusească și integrarea în piața europeană a energiei.

Direcțiile principale ale sprijinului pe care Uniunea Europeană îl va oferi Moldovei, cel puțin în următorii ani, sunt: digitalizarea și securitatea cibernetică; lupta împotriva crimei organizate, protecția frontierei, reforma judiciară, liberalizarea schimburilor comerciale prin eliminarea reciprocă a taxelor, reforma infrastructurii feroviare prin trecerea la ecartamentul european, eliberarea Transnistriei de forțele militare pro-ruse.

După cum s-a precizat în Declarația comună de la finalul summit-ului, „extinderea este o investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate” (art. 4). În poziția geopolitică a Moldovei, nimic nu poate fi mai important.

Consiliul European
Ca la fiecare încheiere de semestru, Consiliul European a reunit șefii de state sau de guverne pentru analiza evoluției în principalele dosare de politică europeană. Prima veste bună sau nu este că a fost confirmată aderarea Bulgariei la zona euro, cu începere de la 1 ianuarie 2026, datorită îndeplinirii tuturor criteriilor în acest sens.

Începem să ne îndepărtăm și de țara cu care am fost mereu conectați în timpul procesului de aderare, ceea ce nu poate constitui deloc o informație îmbucurătoare.

În plus, extinderea cu vecinii din Balcanii de Vest stagnează, fiind menționată doar în treacăt, ca temă aflată încă în atenție.

Distingem, însă, ca priorități ale UE lupta împotriva radicalizării și a extremismului politic, a războiului hibrid care a cuprins numeroase țări și tinde să paralizeze instituții fundamentale, proiectul de realizare a Uniunii Europene a energiei până în 2030 și a pieței apărării. Acest din urmă obiectiv a dus la crearea mecanismului SAFE (Security Action for Europe), care urmează să acopere, cu 150 miliarde de euro, achizițiile comune în domeniul industriei de apărare. S-a reiterat rămânerea în urmă a statelor europene în materie de apărare independentă de ajutorul american în paralel cu nevoia stringentă de a acoperi „deficitul de securitate” (cf. Ursula von der Leyen) cu care ne confruntăm. Independență energetică, securitate, competitivitate — ar fi cele trei domenii în care Europa trebuie să investească mult și pe termen extrem de scurt.

Definind războiul purtat de Rusia în Ucraina drept o provocare existențială pentru toate țările Uniunii, a fost aprobat al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei și s-a subliniat importanța operaționalizării rapide a Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei, tribunal ce se constituie în cadrul Consiliului Europei.

De asemenea, este de așteptat Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei (UE – Ucraina), programată pentru 10–11 iulie. Indiferent de simpatiile istorice sau de stereotipurile Războiului Rece, la nivelul conducerii UE s-a înțeles impactul devastator pe care îl poate avea evoluția războiului din Ucraina asupra întregii Europe, respectiv faptul că ajutorul pentru Ucraina este o investiție în pacea pe continent.

Cum spuneam, e aproape utopic să gândești reconstrucția Ucrainei atunci când totul se rezumă la emisiuni media, dar este deja proiectul tuturor forțelor raționale din Europa, atât pe termen mediu, pentru a preveni prăbușirea statului vecin, cât, mai ales, pe termen lung, pentru a transforma această țară într-un spațiu al investițiilor și economiei funcționale. În acest mod, indiferent când se va realiza deschiderea UE către Kiev, țara ar trebui și ar putea să fie un pol de creștere european, și nu un factor de retard și o infuzie de noi probleme sociale, economice sau de infrastructură.

Summit-ul NATO de la Haga
Început sub presiunea amenințărilor Kremlinului prin războiul hibrid și provocările aproape zilnice la adresa statelor NATO, precum și sub incertitudinea participării președintelui Trump, summit-ul a consfințit ceea ce deja se cam știa: trecerea la cota de 5% din PIB pentru apărare în fiecare stat membru; intensificarea eforturilor pentru achiziții de tehnică militară (3,5% din suma de mai sus); pregătirea populației, consolidarea infrastructurii de transport, inovație (1.5% din sumă); susținerea eforturilor Ucrainei pentru că „securitatea acesteia contribuie la securitatea noastră” (cf Declarația finală).

Ca dovadă a importanței în final recunoscute de comunitatea internațională, există un document final dedicat exclusiv relației cu Ucraina despre care se afirmă că „viitorul său e în NATO”. Grea afirmație, cu impact masiv asupra psihologiei în războiul aflat în derulare.

De asemenea e importantă sublinierea, în acest document, a faptului că anexarea Crimeii a fost ilegală, că aliații NATO nu vor recunoaște legitimitatea anexării ci, dimpotrivă, acel eveniment a determinat consolidarea cooperării prin antrenarea a zeci de mii de trupe ucrainene alături de trupele NATO, suport în dezvoltarea capabilităților de apărare, sprijin financiar. Practic, documentul prezintă pe larg toate etapele acestei cooperări începute încă din 1991 prin aderarea Ucrainei la Consiliul Cooperării Nord Atlantice și la programele Parteneriatului pentru Pace, în 1994.

Este expusă contribuția Ucrainei în diferite teatre de operațiuni NATO, precum Bosnia, Kosovo, Afganistan. În contextul prezentului război, este criticat impactul negativ al agresiunii Rusiei asupra mediului, securității nucleare, a celei energetice respectiv, a securității alimentare, precum și anexarea ilegală a celor patru regiuni ucrainene: Donetk, Luhansk, Zaporozie și Herson, în septembrie 2022.

Ca urmare, aliații NATO se angajează să susțină Ucraina în restabilirea integrității sale teritoriale în granițele recunoscute internațional și a suveranității asupra întregului teritoriu.

E imposibil un summit internațional fără a avea pe agendă Ucraina și Moldova, dar e imperios necesar să se afirme peste tot solidaritatea și susținerea acestor țări.

Războiul nu e doar al lor, însă efectele vor fi suportate de toată lumea. Centrul atenției s-a mutat pe hartă, sperăm să atragă energii pozitive și o pace durabilă, justă și reală.