Un accident a avut loc miercuri dimineață în Timișoara. Un bărbat de 60 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp. În urma accidentului, șoferul a ajuns la spital, având nevoie de îngrijiri medicale.
„La data de 19 martie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Dorobanților. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 60 de ani a condus un autoturism pe Calea Dorobanților, dinspre strada Uzinei înspre strada Lalelelor, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune un stâlp de iluminat public amplasat pe partea stângă a sensului de deplasare”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest. Acesta era beat, având o alcoolemie de 1,52 mg/l de alcool pur in aerul expirat.
În cauză, poliția a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


