Tinerii de la Colegiul „Carmen Sylva” pleacă în America! Partenerii interesați de excelență, invitați să contribuie

După ce luni, Inspectoratul Școlar Județean a anunțat prezența echipei CSH Team la Campionatul Mondial de Robotică din Huston, astăzi, membrii echipei, toți liceeni la Colegiul „Carmen Sylva” au primit 35.000 de euro, bani care vor acoperi cheltuielile de drum pentru ca tinerii îndrăzneți să poată ajunge în Statele Unite. 

Suma de bani a fost donată de Consiliul Județean în semn de suport, dar și ca recompensare a eforturilor tinerilor și a rezultatului deosebit și anume de vicecampioni la First Tech Challenge România, faza națională a competiției mondiale de Robotică.

„Cu toții ne bucurăm și celebrăm momentele de reușită ale timișorenilor, mai ales când este vorba de tineri atât de capabili. Dincolo de încurajarea prin vorbe, noi îi susținem prin fapte. Alocăm peste 170.000 de lei pentru transportul lor în Statele Unite. În această dimineață, cu patru săptămâni înainte de participarea la campionat, echipa avea adunați 0 lei. Sper ca și celelalte instituții sau companii interesate de performanță să contribuie”, a precizat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Campionatul Mondial de Robotică „First Tech Challenge” se desfășoară în Huston, Texas și va avea loc în perioada 16 – 19 aprilie.

Echipa timișoreană care ne va reprezenta țara noastră la campionatul din SUA este formată din următorii membrii:
1. Parfenie Larisa
2. Balbierer Nicole
3. Silaghi Levi
4. Nartea Andra
5. Nartea Natalia
6. Lelescu Sara
7. Iovițoni Miruna
8. Roșoga Andrei
9. Kolozsvari Mihnea
10. Bogdănescu Alex
11. Ivășchescu Anca
12. Ungur Alexandra
13. Harkai Luca
Mentori:
14. Cojocaru Nușa
15. Cojocaru Daniel
16. Țînca Răzvan
Peer mentori:
17. Roșoga Alina
18. Vițan Andrei
19. Banu Noemi
20. Giurovici Tania
21. Albu Matei
22. Perhaiță Daniel
23. Caunii Paul
Tinerii entuziaști au fost primiți marți și la Primărie, chiar la câteva ore distanță de întâlnirea de la Consiliul Județean. Din partea Primăriei Timișoara, elevii de liceu au primit o donație de 200.000 de lei, pentru călătoria lor în America.
„Viitorul Timișoarei arată bine și se construiește prin inteligență și pasiune. Mult succes în America. Timișoara e mândră de voi. (…) Vom susține financiar cu 200.000 lei efortul lor de a participa la această competiție internațională, să-și îndeplinească visul pentru care au muncit așa de mult”, au fost mesajul scris de primarul Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

La „cinemavindek” ̶ „Bancnota de un milion de lire sterline”

„The Million Pound Note” (1954), regizat de Ronald Neame, este o adaptare fermecătoare a nuvelei omonime de Mark Twain. Este un film britanic care...

„Șefele” revine pe scena Teatrului German de Stat Timișoara – reprezentație specială în 14 mai, la cererea publicului

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) anunță programarea unei noi reprezentații a spectacolului „Șefele” de Werner Schwab, în data de 14 mai, de la...

Citește și :