1.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 decembrie 2025

Investiții de nota 10 pentru viitori elevi de 10

Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de finanțare în valoare totală de peste 3,5 milioane de euro în vederea dotării cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru un număr de 24 de unități de învățământ din județ, grădinițe, școli primare, gimnaziale, licee și școli speciale.

Sumele au fost alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15: Educație, iar CJ Timiș a depus cererea de finanțare atât pentru școlile speciale și unitățile conexe (CJRAE și CRAE Speranța) pe care le gestionează, cât și în numele altor 13 unități administrativ teritoriale din județ care au cerut sprijin în vederea întocmirii cererilor de finanțare.

Banii vor fi folosiți în investiții majore precum achiziționarea de echipamente informatice în vederea digitalizării mediului de învățare, dotarea laboratoarelor de informatică, dotare cu mobilier a sălilor de clasă, echiparea cabinetelor de asistență psihopedagogică, a laboratoarelor de științe și a atelierelor de practică.

„Îmi doresc ca un număr cât mai mare de elevi timișeni să studieze având acces la cele mai bune condiții. Asta înseamnă să dotăm școlile cu echipamente IT de nivel european și să înlocuim mobilierul vechi și degradat cu unul modern, adaptat nevoilor lor. Astfel vom stimula evoluția și performanțele școlarilor noștri”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

 

Alte subiecte :

Peste 800 de participanți la a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025 al UPT, dedicat rezilienței digitale

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind...

Supraimpozitarea clădirilor degradate trebuie să fie corectă, nu arbitrară

Consilierul local Sîrbu Ilie Vasile a depus un set de amendamente la proiectele de hotărâre privind supraimpozitarea clădirilor neîngrijite/degradate din Municipiul Timișoara, amendamente care...

Citește și :