Directorul unei școli din Banat, găsit mort de polițiști la Marea Neagră

Directorul scolii din Maguri, Sorin Daniel Faur, a fost gasit mort, marti dimineata, in zona portului Mangalia, din judetul Constanta.

Deocamdata, imprejurarile in care s-a produs decesul nu sunt clare, insa politistii au declarat pentru Lugoj Info.ro, ca este vorba de un deces prin inec. Oamenii legii sustin ca la prima vedere, pe trup nu au fost gasite urme de violenta. Colegii barbatului de la scoala din Maguri, dar si dascalii care l-au cunoscut sunt socati si sustin ca Faur a plecat in vacanta pe Litoral, in urma cu doar doua zile.

Politistii continua cercetarile, pentru a stabili imprejurarile exacte in care acesta si-a pierdut viata. “La data de 4 iulie a.c., in jurul orei 07.40, politisti din cadrul Serviciului de Politie Transporturi Maritime – Postul de Politie Transporturi Navale Mangalia au fost sesizati cu privire la faptul ca, in bazinul portuar din municipiul Mangalia, a fost gasit cadavrul unui barbat, posibil inecat.

Politistii deplasati la fata locului au constatat ca cele sesizate se confirma, fiind vorba de un barbat, de 33 de ani. Echipajul de pe ambulanta a declarat decesul acestuia. In urma examinarii exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violenta.

Cadavrul a fost trasportat la morga, in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cauzelor decesului. In cauza s-a intocmit dosar de cercetare penala, sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa.”, au anuntat politistii pentru Lugoj Info.ro.

Sursa: https://lugojinfo.ro/

Alte subiecte :

Panică la vârful USR Timiș! După Dominic Fritz, aflat la mâna Justiției, Paula Romocean riscă, și ea, să-și piardă funcția de viceprimar al Timișoarei 

Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, aflată în proces cu Agenția Națională de Integritate (ANI), încearcă să suspende judecata prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate la...

Comuna din Banat care a dat lovitura! Locuitorii acesteia își încălzesc locuințele cu apă geotermală

Localitatea Lovrin din județul Timiș este prima comună din România în care apa geotermală este folosită pentru încălzirea locuințelor în sistem centralizat. „Am ajuns prințesă...

Citește și :