Un celebru medic, intubat în stare gravă după ce și-a tras un glonte în cap

Incident grav în Capitală. Un cunoscut medic obstetrician de la Maternitatea Polizu s-a împușcat în cap cu un pistol cu bile de cauciuc. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital.

Un cunoscut medic obstetrician de la Polizu s-a împușcat în cap cu un pistol cu bile de cauciuc. Bărbatul este intubat

Joi, 11 mai, un bărbat de 58 de ani, cadru medical, s-a împușcat cu un pistol cu bile de cauciuc, în București. Din informațiile FANATIK, medicul se numește Nicușor Brănescu. El este un cunoscut obstetrician la Maternitatea Polizu.

În urma incidentului, acesta a fost transportat la Spitalul Universitar, în stare gravă. Se pare că este intubat. Poliția Capitalei a emis un comunicat în urma acestui grav eveniment.

Poliţiştii de la Secţia 5 din București au fost sesizaţi, joi după amiază, cu privire la faptul că o persoană ar fi rănită în urma folosirii unei arme neletale. Imediat, mai multe echipaje s-au deplasat la locul evenimentului. Persoana în cauză a fost preluată și transportată la spital, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul, mai anunță oamenii legii.

Medicul s-ar fi împușcat în propria locuință

Potrivit ȘtirileProTv, medicul de la Maternitatea Polizu era acasă în momentul în care s-a petrecut incidentul. Victima a fost găsită de fiica sa, potrivit sursei citate.

În urma gestului său, medicul în vârstă de 58 de ani a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar. Acesta ar avea o plagă la cap. A necesitat intubarea sa.

Comunicatul integral emis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB): ”La data de 11 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5 au fost sesizaţi privire la faptul că o persoană ar fi rănită, în urma folosirii unei arme neletale.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj medical care a preluat persoana şi a transportat-o la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Poliţia Capitalei.

Sursa: https://www.fanatik.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Clădirea principală a Spitalului Clinic Municipal Timișoara își schimbă masiv înfățișarea. Suma investită în modernizare a depășit 4,5 milioane de euro

Investiție de peste 4,5 milioane de euro la Spitalul Municipal Timișoara. Modernizarea clădirii principale de la 'Clinicile Noi' se apropie de final Proiectul de modernizare...

N.E.T., concursul de limba engleză tehnică organizat de Facultatea de Mecanică a UPT pentru elevii de liceu

Facultatea de Mecanică din cadrul Univesității Politehnica Timișoara și Clubul DeMO (Design and Manufacturing Organization), în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Timișoara, cu...

Citește și :