5.1 C
Timișoara
luni 22 decembrie 2025

Liga AC LABS, la a XIII-a ediție

Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara) orgnizează cea de-a XIII-a ediție a proiectului Liga AC LABS (Laboratoare Aplicate în Beneficiul Studenților), ce va avea loc în perioada 28 februarie – 10 iunie 2022, atât fizic, cât și online, acest aspect fiind decis de către reprezentanții fiecărei companii.

În cadrul proiectului, studenții au ocazia de a revizui și de a pune în aplicare cunoștințele dobândite pe parcursul anilor de studiu. Totodată, aceștia au șansa de a se familiariza cu experiența unui interviu practic, dar și cu cerințele și tehnologiile folosite în domeniul IT&C.
Companiile timișorene vor susține testări, interviuri și laboratoare de-a lungul semestrului al doilea al acestui an universitar.

Ediția de anul acesta aduce 28 de companii partenere, peste 40 de laboratoare și peste 400 de locuri disponibile pentru studenții din Timișoara dornici să experimenteze domeniul IT într-un mod practic, aplicând cunoștințele dobândite până acum în facultate.

Deschiderea proiectului (prezentarea laboratoarelor) Liga AC LABS va avea loc în data de 28 februarie 2022, ora 14:00, atât pe platforma socială Discord, cât și pe pagina de Facebook a proiectului. În cadrul evenimentului, reprezentanții celor 28 companii partenere își vor prezenta laboratoarele și temele acestora.

Proiectul este structurat în 5 intervale:
 Prezentarea laboratoarelor: luni, 28 februarie;
 Înscrierea studenților: 28 februarie – 6 martie;
 Selectarea participanților: 7 martie – 20 martie;
 Confirmarea participanților: 21 martie- 25 martie;
 Desfășurarea laboratoarelor: 28 martie – 10 iunie.
Informații suplimentare pot fi obținute de pe site-ul proiectului https://labs.ligaac.ro/ , pagina de Facebook https://www.facebook.com/ligaaclabs și contul de Instagram https://www.instagram.com/ligaaclabs/ .

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Avansează proiectul de reabilitare a Liceului Tehnologic Electrotimiș

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș. Unitatea de învățământ funcționează...

Vom avea zăpadă de Crăciun în Banat? Anunțul meteorologilor aduce surprize plăcute pentru iubitorii de iarnă

Ne apropiem de Crăciun, iar meteorologii Administrației Naționale de Metorologie (ANM) spun că temperaturile, la nivelul întregii țări, sunt mai mari decât ar fi normal în...

Citește și :