Polițiștii apelează la timișoreni pentru a identifica un bărbat cercetat pentru furt. Omul a luat din fanta unui bancomat o mare sumă de bani ce nu îi aparținea.
„În data de 26 octombrie, un cetățean s-a deplasat la sucursala unei bănci din Timișoara pentru a depune în contul personal suma de 6.000 euro. După ce banii au fost depuși, bancomatul a respins depunerea, suma de bani rămânând în interiorul locașului, cetățeanul în cauză nesesizând cele întâmplate. Astfel, suma care a rămas în interiorul locașului de depunere a numerarului, a fost sustrasă ulterior de o persoană neidentificată”, a trasmis IPJ Timiș.
Bărbarul a intrat în bancă cu ochelari de soare pe față, cu mască și o căciulă, așa că este greu de identificat. Cei care pot ajuta sunt rugați să anunțe prima secție de Poliție sau să sune la 112.


