Record de amenzi pe șoselele bănățene

Aproape 70% dintre amenzile date de polițiști au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză. Pentru că au călcat prea tare pedala de accelerație, patru șoferi au rămas fără permisele de conducere.

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii cărășeni continuă filtrele pe drumurile publice din județ. Acțiunile sunt organizate în sistem integrat, împreună cu polițiști din Hunedoara și Mehedinți, și sunt coordonate de către ofițeri de la Direcția Rutieră a Inspectoratului General al Poliției Române.

Peste 50 de polițiști au acționat cu aparatele radar pentru depistarea șoferilor care încalcă regimul legal de viteză și, în numai două ore, ieri dimineață, între 07.00 și 09.00, au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale. În cazul a patru conducători auto care au depășit regimul legal de viteză, cu mai mult de 50 km/h, au dispus și măsura complementară a reținerii permisului de conducere. În total, în intervalul orar respectiv, polițiștii rutieri au aplicat 186 de amenzi în valoare de peste 82.500 de lei, au reținut în vederea suspendării nouă permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

„Scopul acestor activități îl reprezintă reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depășirea, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere. Totodată, obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu este acela de a sancționa, ci de a determina participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți, și să conștientizeze pericolul la care se expun dacă încalcă normele prevăzute de Codul Rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.
Sursa: resita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

USR și PNL se ,,adună” în jurul AUR! Partidul catalogat drept extremist până mai ieri a devenit tot mai frecventabil pentru Bolojan și...

Liderii tuturor partidelor din coaliția de guvernare au fost, miercuri, la Cotroceni pentru discuții cu președintele Nicușor Dan după criza politică declanșată de anunțul...

Scandal între editorii de carte și Uniunea Scriitorilor din România. AER îl acuză pe Varujan Vosganian că vrea pună mâna pe 3 milioane...

Asociația Editorilor din România spune NU taxei pe citit! un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică amenință să scoată peste 3 milioane de...

Citește și :