17.2 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara se laudă că bolnavii nu sunt puşi să cumpere medicamente pe perioada spitalizării. Care este motivul

Bolnavii care ajung să fie internaţi la Spitalul Judeţean Timişoara nu sunt puşi să cumpere niciun medicament sau material sanitar din propriul buzunar pe perioada spitalizării. Cel puţin cu asta se laudă Marius Craina, managerul unităţii medicale, care spune că, de patru – cinci luni, nu au fost înregistrate dosare de rambursare.

Motivul? În ultima perioadă ar fi crescut fondurile alocate de casa de sănătate. „Nu avem datorii, suntem cu plăţile la zi. Am terminat anul fără datorii pentru că ne-am încadrat în bugetul alocat de CJAS Timiş. Banii pentru medicamente, materiale sanitare şi reactivi sunt în continuă creştere. Nu avem dosare de rambursare, ceea ce înseamnă că pacienţii nu sunt obligaţi să cumpere nimic pe perioada spitalizării”, a explicat Marius Craina.

Potrivit managerului Spitalului Judeţean Timişoara, foarte importante sunt programele naţionale derulate de Ministerul Sănătăţii, prin intermediul cărora ajung bani în plus în unitatea medicală pentru tratamentul anumitor pacienţi. „De foarte multe ori, programele naţionale de sănătate aduc un aport financiar extraordinar de mare către spitalele din România. Practic, dispunem de acele sume pentru afecţiunile grave care sunt cheltuitoare de bani, creştem calitatea actului medical şi nu cheltuim din banii spitalului judeţean. Trebuie să înţelegem că nu putem să facem medicină de performanţă fără resurse financiare”, a conchis Marius Craina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Piața din Vinerea Mare vine cu prețuri speciale și cu alte ,,mirodenii”

În toate gospodăriile din partea noastră de țară, cei ce se pregătesc să prăznuiasă Învierea Mântuitorului fac pregătiri minuțioase. E mare forfotă în case...

Prohodul Domnului, tradiții și obiceiuri din Vinerea Mare

În Vinerea Mare, fiul lui Dumnezeu Isus Hristos a fost răstignit pe cruce și pus în mormânt. Această zi se mai numește Vinerea Seacă...

Citește și :