Produse agricole locale la târgul Agrovillage, deschis la USAVBT Timișoara

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara a deschis Agrovillage, o piață dedicată micilor producători din vestul țării.

Timp de câteva săptămâni, Radio Timișoara vă face cunoștință cu producătorii locali și produsele lor de la Agrovillage. Încercăm să vă deschidem apetitul pentru produse de casă cu amprentă tradițională și chiar pentru produsele proaspete, culese în aceeași zi, dacă vorbim despre legume și fructe.

Proiectul este gestionat de doctoranzii universității, spune prof. univ. dr. ing. Alin Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.

“Sunt studenți doctoranzi ai universității noastre care s-au implicat în organizarea acestui Agrovillage, acestui sătuc în care practic încercăm să aducem producătorii tradiționali să vină aici, cel puțin două zile pe săptămână – în primă fază vor fi sâmbăta și duminica – și să își prezinte produsele. Cei care vin aici, cei din zona de nord a orașului, cei din Dumbrăvița, cei care vin la biserica, pentru timișoreni și nu numai, să vină și să cumpere produse tradiționale. O hrană de calitate, produse pe care de obicei nu le găsești în zona de retail. Universitatea susține ceea ce înseamnă producție agricolă românească, produs românesc”, spune rectorul USAMVB, Cosmin Popescu.

Agrovillage este deschis în fiecare zi de sâmbătă și duminică, între orele 8:00 și 15:00, în curtea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, de pe Calea Aradului, numărul 119.

Sursa: www.radiotimisoara.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Amenzi în valoare de 1.266.500 lei pentru neregulile depistate în luna aprilie 2026

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, sub coordonarea inspectorului șef, Ileana Mogoșanu, au desfășurat în perioada 01.04.2026-30.04.2026, o serie de...

NaturalPachKids, echipa Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, va reprezenta Timișul în finala națională a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, după ocuparea primului loc în...

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost gazda semifinalei „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)....

Citește și :