18.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Asfaltări pentru diminuarea poluării, la Timişoara

Autorităţile timişorene au realizat că străzile neasfaltate, pietruite şi fără locuri de parcare generează poluare. Strada Versului, de exemplu, este o sursă continuă de praf din cauza lipsei unui carosabil modernizat şi a locurilor de staţionare, maşinile ajungând pe spaţiul verde. Astfel, după alegeri, consilierii locali vor avea pe masă un proiect pentru modernizarea străzii.

“Pe strada Versului nu sunt amenajate platforme de parcare, staţionarea autovehiculelor se face fie în zona părţii carosabile, fapt care conduce la o îngreunare a traficului pe strada respectivă, fie pe zona verde adiacentă acestei străzi, cauzând degradarea spaţiului verde şi astfel conduce la generarea de praf”, se arată în proiectul de hotărâre.

Primăria Timişoara a decis să investească în reabilitarea străzii Versului 3,8 milioane de lei. Cu aceşti bani se va turna asfalt, se vor reface trotuarele, se vor amenaja spaţii verzi noi şi piste de biciclete.

“Accesul spre zona garajelor din spatele blocurilor de pe strada Versului, respectiv de pe Aleea Sănătăţii se realizează pe platforme pietruite, aflate într-o stare tehnică precară, fără îmbrăcăminţi rutiere moderne. Lipsa unei structuri rutiere moderne face ca circulaţia autovehiculelor să fie îngreunată, lipsită de confort şi să se genereze cantităţi mari de praf conducând astfel la poluarea aerului”, motivează conducerea Primăriei decizia.

Lucrările ar putea începe în această vară şi vor dura patru luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :