Noi investiţii în cartierul Soarelui: se modernizează strada Sirius

Se deschide un nou şantier în cartierul Soarelui. Autorităţile locale au decis să reabiliteze strada Sirius, pe tronsonul cuprins între bulevardul Sudului şi strada Uranus. Decizia a fost luată după ce oficialii municipalităţii au realizat că această şosea nu a mai fost reparată de ani buni.

În ultimii patru ani timişorenii care trăiesc pe strada Sirius s-au plâns în continuu Primăriei Timişoara din cauza stării proaste a carosabilului. Asfaltul este denivelat şi, potrivit, conducerii primăriei, aici „nu s-au mai făcut investiţii de când a fost construită strada şi niciodată nu a fost pusă la punct”. Lipsesc, de asemenea, locurile de parcare, aşa că riveranii îşi lasă maşinile pe unde pot, de multe ori blocând accesul pietonilor.

De asemenea, pietonii au şi ei de suferit în prezent. Asta pentru că trotuarele sunt crăpate şi nu au mai fost reparate de mulţi ani. Nu există nici piste de biciclete pentru cei care aleg să se deplaseze pe două roţi.

După ce la Primăria Timişoara au ajuns nenumărate sesizări, în sfârşit autorităţile îşi îndreaptă atenţia spre strada Sirius. Acestea promit că vor moderniza strada în această vară, vor crea locuri de parcare, piste de biciclete şi vor repara trotuarele. Lucrările vor fi decontate din bugetul alocat pentru reparaţii în infrastructură şi de ele se va ocupa firma Consiliului Local Timişoara, SDM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Istoria stranie a avioanelor sovietice care au fost abandonate în două localități din Banat

Două avioane Li-2 (Lisunov) au rămas de peste jumătate de secol parcate în orașele Făget și Buziaș din vestul României. Transformate în „avio-baruri”, aeronavele...

Gara din Lugoj, modernizată complet după 150 de ani de la inaugurarea ,,magistralei Banatului”

Gara orașului Lugoj este reclădită din temelii după 150 de ani, odată cu modernizarea uneia dintre cele mai vechi magistrale feroviare din România, pe...

Citește și :