Elevi ai două clase de gimnaziu, la spital, în vestul țării. Posibilă cauză, deratizarea făcută recent la școală

134

Mai mulți copii, elevi la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” (Liceul German) din Arad, sunt la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Aceștia au ajuns pe mâinile medicilor după ce au început să se simtă rău în cursul acestei zile, după prezența la cursuri.

Conform specialarad.ro, cei mici prezintă o serie de erupții pe corp și pe față, iar sursa citată susține că problemele ar surveni din cauza unei deratizări realizate, la finele săptămânii trecute, la unitatea de învățământ, înainte de reînceperea cursurilor după vacanța de iarnă.

„Au venit cu erupții cutanate și cu dureri de burtă”, a declarat, la Digi 24, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean Arad, Simona Roz.Copiii au 11 și 12 ani. „Deocamdată sunt stabili, cooperanți, nu par să pună probleme”, a precizat Roz.

Până în acest moment, 14 copii au ajuns la Spitalul Județean Arad.

UPDATE:  Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad, maiorul George Pleșca, un echipaj de Cercetare Chimică, Radiologică, Bacteriologică și Nucleară s-a deplasat la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” pentru a face cercetări la fața locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.