Temperaturi cu 15 grade mai ridicate faţă de normalul perioadei calendaristice

Deşi ne apropiem de sfârşitul lunii decembrie, meteorologii ne anunţă că, săptămâna viitoare, temperaturile din termometre vor arăta cu totul altceva.

Odată cu pătrunderea pe teritoriul României a unei mase de aer cald din nordul Africii, valorile din termometre au început să urce.

Încălzirea se va face treptat, astfel că săptămâna viitoare este posibil să înregistrăm recorduri termice pentru această perioadă.

Temperaturi cu 15 grade mai ridicate faţă de normal
Miercuri, vom avea temperaturi cu 15 grade mai ridicate faţă de normalul perioadei calendaristice în care ne aflăm. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 20 de grade.

Miercuri, vom avea temperaturi cu 15 grade mai ridicate faţă de normalul perioadei calendaristice în care ne aflăm
Vezi 2 imagini în Galerie

La Târgovişte, vom avea 21 de grade Celsius, iar în Ploieşti se vor înregistra 20 de grade Celsius.

Meteorologii ne spun, însă, că toată săptămâna viitoare va fi caldă.

Sursa: observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului...

Weekend magic la Iulius Town: marionete gigant, mimi, statui vivante și ateliere pentru copii la Check Art Festival

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de artă stradală are loc în acest weekend, la Iulius Town Timișoara. Check Art Festival revine în această...

Citește și :