Acțiune comună a polițiștilor din Timiș, Arad și DIICOT pentru capturarea unui traficant de stupefiante

Update: Polițiștii din Timiș și din Arad, dar și procurorii DIICOT și-au dat mâna pentru a prinde un traficant de stupefiante. Astfel, joi, oamenii legii s-au deplasat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în vederea efectuării unui control.

În jurul orelor 18.00, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un autoturism, condus de un bărbat, de 27 de ani, însoțit de un bărbat, de 23 de ani și o tânără, de 19 ani. În urma controlului autoturismului, poliţiştii au descoperit peste 3 kilograme de amfetamină, 10 grame de cocaină, un cântar de precizie, 4 telefoane, precum și 710 euro.

Pe numele celor doi bărbați au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Toți au ajuns la audieri și riscă ani grei de închisoare.

Știrea inițială:

Un traficant de ecstassy a fost prins de mascații de la DIICOT cu marfa asupra sa. Totul s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri.

Din primele informații, asupra bărbatului a fost găsită o cantitate substanțială de stupefiante.

Vom reveni cu amănunte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sesiune de informare: Legislația privind protecția consumatorilor – obligații și riscuri pentru operatorii economici

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții...

Soarta lui Dominic Fritz la conducerea Primăriei Timișoara va fi decisă de Înalta Curte de Justiție în luna mai

Dosarul privind conflictul de interese în care este vizat primarul Dominic Fritz intră într-o etapă decisivă. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit primul termen de judecată...

Citește și :