0.1 C
Timișoara
marți 6 ianuarie 2026

Fosta șefă a Secției Oncologie din Târgu Jiu, trimisă în judecată pentru decontări fictive

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a Marianei Găvănescu, precum și a soțului doctoriței, Victor Găvănescu.

Acesta din urmă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, în formă continuată, (74 acte materiale) și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, (196 de acte materiale). Medicul Mariana Găvănescu a fost și ea trimisă în judecată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, (15 acte materiale). Cei doi sunt acuzați de internări medicale fictive și că ar fi beneficiat de decontarea unor servicii medicale la domiciliu, care nu ar fi fost efectuate sau ar fi fost efectuate parțial.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat că, în perioada 2008 – 2016, în calitate de șef al secției de oncologie la un spital de urgență, inculpata menționată anterior recomanda pacienților servicii de îngrijiri medicale la domiciliu prestate de o societate comercială al cărei administrator în fapt era soțul său, primul inculpat. Societatea respectivă beneficia astfel de decontările casei județene de asigurări de sănătate pentru aceste servicii, deşi în multe situaţii serviciile medicale raportate nu ar fi fost efectuate în realitate.

Au fost efectuate decontări în valoare de 193.782,18 lei. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj s-a constituit parte civilă.

Rechizitoriul a fost transmis spre soluționare Judecătoriei Târgu Jiu.

Sursa: gds.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Liniștea sărbătorilor pe rit vechi asigurată de Jandarmeria Timiș

Pentru sărbătoarea Nașterii Domnului pe rit vechi celebrată de comunitățile creștin-ortodoxe ale sârbilor și ucrainenilor din județul Timiș, efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean...

Primăria Timișoara a mărit la limita maximă a legislației în domeniu impozitele locale

Creșterea impozitelor și taxelor este pusă de municipalitatea timișoreană pe seama legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, respectiv...

Citește și :