0.1 C
Timișoara
duminică 28 decembrie 2025

Suspiciuni că polițiștii au ratat 30 de saci cu droguri. Conducerea Poliției îl va reclama la Parchet pe șeful de la Antidrog Tulcea

Șeful Poliției Române, chestorul Ioan Buda, a anunțat că va sesiza Parchetul pentru neglijență în serviciu cu privire la șeful de la crimă organizată și antidrog Tulcea, legat de maniera în care a gestionat cazul drogurilor venite la mal în luna martie.

„Acolo (la Tulcea -n.r.), discutăm de șeful împuternicit șef serviciu combaterea criminalității organizate. A fost în primul rând, i s-a întrerupt împuternicirea, ofițerul este cercetat în prealabil și vom sesiza Parchetul cu privire la neglijență în serviciu. Mai sunt și alte nereguli, dar mici. (I se impută -n.r.) faptul că a fost informat și nu a raportat la timp. Dacă raporta la timp și acțiunea se desfășura într-un mod mult mai rapid”, a spus Ioan Buda.

Întrebat dacă o tonă de droguri a dispărut astfel din cauza șefului de la crimă organizată și antidrog Tulcea, Ioan Buda a precizat că nu e vorba o tonă de droguri, ci de aproximativ 30 de saci. Săptămâna trecută, conducerea Poliției Române a anunțat că a dispus ca Direcţia de Control Intern să facă verificări cu privire la modul în care polițiștii din Tulcea au gestionat ancheta privind drogurile care au venit la mal în martie, existând suspiciuni că polițiștii au ratat o captură de droguri aflată în 30 de saci.

Ancheta polițiștilor şi a procurorilor din luna martie au dus la descoperirea a aproape o tonă de cocaină, în interiorul unei bărci de pe malul Mării Negre, în Sfântu Gheorghe.

Totodată, zeci de pachete cu cocaină au fost aduse de valuri la mal, pe plajele litoralului românesc, din Năvodari până la Mangalia, fiind vorba despre o cantitate ce depășește o sută de kilograme.

Sursa: Mediafax/FOTO: INQUAM PHOTOS – Octav Ganea 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Dominic Fritz, contestat de mai multe filiale USR pentru că numește apropiați de-ai săi în funcții-cheie din guvern în mod discreționar

Anumiți lideri USR ar fi nemulțumiți după ce premierul Ilie Bolojan a numit-o, în Ajun de Crăciun, pe Raluca Rogoz la conducerea Agenției Naționale de Achiziții Publice...

Peste 800 de participanți la a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025 al UPT, dedicat rezilienței digitale

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind...

Citește și :