24.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

Jandarmii asigură măsuri de ordine la manifestări publice

În conformitate cu măsurile stabilite pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, pe timpul sărbătorilor de Rusalii, jandarmii din Gruparea Mobilă Timișoara sunt angrenați în misiuni specifice. Printre misiunile jandarmilor timișoreni, se numără cele de asigurare a ordinii publice la manifestările cultural-artistice care se desfășoară în localitățile: Giulvăz, Partoş, Moşniţa Veche, Visag, Nădrag, Niţchidorf, Variaş, Gelu, Săcălaz, Checea, Mănăstire, Pişchia, Remetea Mică, Ohaba Forgaci, Peciu Nou, Recaș, Bobda, Cenei, Dumbrăvița, Ghiroda, Dejani și Biled din județul Timiş, unde au loc rugile bănăţene.

Echipaje de jandarmi se vor afla, în aceste zile și în zona de desfășurare a evenimentelor
„Timișoara Craft Beer Festival 2019” și „Timișoara Airshow 2019”. Va fi asigurată, de asemenea, ordinea și siguranța participanților la întrecerea de lupte din „Gala Fight Zone” ce are loc în municipiul Deva.
Pentru îndeplinirea misiunilor ce îi revin, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu inspectoratele de jandarmi județene, pe linia asigurării şi menținerii ordinii publice în zona de responsabilitate, cu structurile de poliţie şi poliţie de frontieră, în baza planurilor încheiate în acest sens.
Pentru a preveni producerea de evenimente ce pot duce la tulburarea ordinii şi siguranţei publice, jandarmii recomandă cetățenilor să evite locurile aglomerate, să adopte un comportament decent conform normelor de conviețuire socială şi să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale. Atunci când sunt martori ai unor fapte antisociale, cetățenii pot sesiza acest lucru forţelor de ordine aflate în teren sau pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cele mai potrivite vinuri pentru masa de Paște

Valentin Ceafalău, expert în vinuri și membru al echipei de degustători, care a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb din Franța 2023, recomandă...

Cum se celebrează Paștele în regiunile României. Obiceiurile și tradițiile sunt extrem de diferite de la o provincie la alta

Paștele sau Învierea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinității. O sărbătoare a luminii și a bucuriei, fiind un moment de...

Citește și :