Cod galben de inundații în vestul țării

100

După codul galben de ploi și vijelii emis de meteorologi, a fost emis un cod galben de inundații pentru vestul țării.

Atenționarea emisă decătre Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor este valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până miercuri la ora 16:00. În acest interval se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie în 14 bazine hidrografice din 12 județe din România.

În vestul țării sunt vizate Crişul Negru în judeţele Bihor şi Arad, Crişul Alb – în judeţele Hunedoara şi Arad, Bega și Bega Veche în judeţul Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera în judeţele Timiş şi Caraş Severin, Cerna în judeţele Gorj şi Caraş Severin, Jiu – şi afluenţii aferenţi sectorului amonte Rovinari, Gilort – bazin superior în judeţele Hunedoara şi Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.