Spitale modernizate și echipamente medicale performante, cu bani europeni, în Hunedoara

116

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Municipiului Hunedoara au semnat două noi contracte de finanțare prin Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Sunt investiții menite să modernizeze infrastructura de sănătate în județul Hunedoara, prin îmbunătățirea calității serviciilor medicale de urgență și a celor oferite în regim ambulatoriu.

Proiectul Consiliului Județean Hunedoara vizează modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Deva.

Astfel, Unitatea de Primiri Urgenţe de pe strada 22 Decembrie nr. 58 din municipiul Deva va fi extinsă cu nou corp de clădire, în suprafaţă construită de 388 metri pătrați, cu un regim de înălțime P+1E. Noul imobil va fi legat funcțional de corpul existent, rezultând o suprafață construită a UPU de 988 mp. Spațiul va găzdui diferite cabinete medicale, un laborator pentru analize în regim de urgență, spații de evaluare și tratament, grupuri sanitare etc.

Proiectul prevede totodată dotarea UPU cu echipamente medicale performante (electrocardiograf, defibrilatoare externe automate etc.), cu mobilier și toate ustensilele necesare. Valoarea totală a investiției este de 6.836.050,01 lei, din care 6.699.328,99 lei fonduri nerambursabile. Durata de implementare este de 13 luni.

Semnatarii contractului au fost domnul Mircea-Flaviu BOBORA, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest. Proiectul care are ca beneficiar Primăria Municipiului Hunedoara prevede reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara.

Sunt prevăzute mai multe tipuri de intervenții în cazul clădirii de pe strada Victoriei nr. 14
– termoizolarea pereților exteriori (exceptând corpul F, deja reabilitat) și a plăcii peste subsol, înlocuirea tâmplăriei exterioare și anveloparea terasei și a planșeului peste ultimul nivel, refacerea finisajelor interioare (pereți, pardoseli, tâmplărie interioară) și a tuturor instalațiilor, montarea de panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie electrică, înlocuirea liftului etc.

De asemenea, ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale performante, mobilier și noi ustensile medicale.

Valoarea totală a proiectului este de 10.700.281,96 lei, din care 10.486.276,32 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Perioada de implementare este de 35 de luni.
Semnatarii contractului au fost domnul Dan BOBOUȚANU, primarul municipiului Hunedoara, și domnul Sorin MAXIM.

Proiectele sunt finanțate prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Operațiunea A –Ambulatorii, respectiv Prioritatea de investiții 8.1, Operațiunea 8.2.B – Unități de primiri urgențe.

La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio – POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 438 de proiecte, în valoare totală de 567,85 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 459,65 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.